VIDEO CJ Dâmboviţa sare în ajutorul comunei Vişineşti, afectată de alunecări de teren. Va susţine 80% din valoarea lucrărilor de reparaţie a drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul Judeţean 710 B din comuna dâmboviţeană Vişineşti ar putea fi reparat cu bani de la Consiliul Judeţean, după ce consilierii judeţeni au aprobat, luni, în şedinţa extraordinară, asocierea cu Consiliul Local Vişineşti, în vederea asfaltării porţiunii de 3,3 km, grav afectată de alunecările de teren din ultimele luni.

Consiliul Judeţean va asigura cofinanţarea, participând cu 80% din costurile de execuţie a lucrărilor. Momentan, documentaţia nu a fost finalizată, astfel încât nu se cunoaşte exact valoarea investiţiei, astăzi, fiind aprobat doar un acord de principiu.

550 de familii din comuna dâmboviţeană Vişineşti sunt în pericolul de a rămâne izolate de restul judeţului, după ce principala cale de acces a fost distrusă, în urmă cu un an de şuvoaiele de apă care macină structura de rezistenţă a drumului. În Vişineşti a plouat puternic şi în februarie 2015 iar apa Pârâului Cricov s-a umflat peste măsură.

Alunecarea de teren din punctul „Iulică Ciobanu”, care s-a produs pe malul drept al pârâului Cricovul Dulce, se desfăşoară pe o lungime de 100 de metri şi o înălţime de 150 metri. Ruptura a avansat, în urmă cu două luni, antrenând în cădere vegetaţia forestieră şi prăbuşirea zidului de sprijin al malului stâng Cricovul Dulce, pe o lungime 20 metri.

"S-a reactivat o alunecare care este pornită din anul 2000. Atunci s-a surpat drumul şi în jru de 50 de case au fost inundate. Dacă plouă în continuu este pericol. Am reuşit să decolmatăm albia râului cu nişte utilaje. Am defrişat şi vegetaţia pentru ca apa să nu fie împiedicată să se scurgă", declara Nicolae Stoica, primarul comunei Vişineşti, în mai, 2014.

Citeşte şi:

VIDEO 550 gospodării în pericol de izolare la Vişineşti. O alunecare veche de teren s-a reactivat

VIDEO FOTO Zeci de gospodării din Vişineşti, în pericol, din cauza alunecărilor

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție