Vasile Blaga: Câștigăm alegerile pentru că avem oameni gospodari peste tot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga

Preşedintele Senatului Vasile Blaga, şeful campaniei PDL pentru alegerile locale, a declarat, miercuri, la un miting electoral la Târgovişte, că PDL va câştiga alegerile locale pentru că are oameni gospodari şi are echipă.

"Şi în Dâmboviţa şi în Târgovişte şi în toată ţara câştigăm, pentru că îndeplinim două condiţii: avem cu cine şi avem cu ce. Avem oameni gospodari peste tot şi avem şi echipe, fără echipe nu poţi să faci nimic (...).Aş spune că ne este greu. Dar când ne-a fost uşor? În 2004 am fost în Opoziţie, ca şi acum şi am câştigat alegerile. În 2008 toţi au fost împotriva noastră: PSD, PNL, UDMR, chiar şi domnul Iohannis, care se voia prim-ministru la Sibiu. Şi iar am bătut. Am luat 865 de primari atunci. Şi vom lua de 10 ori mai mulţi ca să arătăm care este forţa partidului. Şi vom pune bazele alegerilor din toamnă", a spus Blaga, la mitingul de la Târgovişte, potrivit Agerpres.

Acesta a făcut referire şi la alegerile din toamnă.
"Deja discută de amânarea alegerilor (...). Vor să vină cu bugetul după alegeri să nu mai vadă poporul promisiunile pe care le-au făcut, că, indiferent cum merge economia, ei reîntregesc salariile. Ce spun acum? Că numai dacă merge, din decembrie. Ce spun despre banii de pensii? Că le dau după 16 luni. Ăsta este PSD. PSD care nu ştie să guverneze decât dacă confiscă statul, aşa sunt socialiştii", a mai spus Vasile Blaga.

La mitingul electoral de miercuri, de la Târgovişte, au participat peste 4.000 de persoane, deşi liderii PDL anunţau peste 12.000 de participanţi.

Candidatul PDL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa este Florin Popescu, iar candidatul PDL la Primăria Târgovişte este Gabriel Boriga. Ambii candidează pentru un nou mandat.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!