Variante pentru petrecerea zilei de 15 august: Peştera Ialomiţei sau Curtea Domnească din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de 15 august 2016 reprezintă un prilej deosebit pentru dâmboviţenii şi turiştii care doresc să afle informaţii importante despre istoria vechii Cetăţi de Scaun. Pentru ei sau pentru cei care doresc să petreacă aceasta zi într-un mod aparte, muzeele târgoviştene sunt deschise pentru vizitare.

Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte anunţă că în data de 15 august 2016, toate muzeele din Targoviste, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi şi Peştera Ialomiţei funcţionează după programul normal.

Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului oficial de vară, între orele 9.00 – 18.30, iar celelalte muzee ce aparţin C.N.M.”Curtea Domnească” Târgovişte pot fi vizitate  între orele 9.00 – 17.00.

Pestera Ialomiţei este cel mai vizitat obiectiv turistic din judeţul Dâmboviţa

La un an de la inaguare, unul dintre cele mai importante obiective turistice pe care Consiliul Judeţean Dâmboviţa le-a reabilitat, Peştera Ialomiţei din Masivul Bucegi, aflat în administrarea Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte, este vizitat de zeci de mii de turişti.

Anterior, Peştera Ialomiţei a beneficiat de un amplu proiect de reabilitare şi modernizare pentru a oferi vizitatorilor condiţii optime de vizitare şi siguranţă. La 25 iulie s-a împlinit un an de la inaugurare. 

Peştera Ialomiţei a înregistrat, după un an, un număr record de vizitatori. 146.808 de turişti au vizitat obiectul din Bucegi, ceea ce o situează pe primul loc în rândul obiectivelor turistice din judeţul Dâmboviţa. Suma încasată din taxa de vizitare a fost 1.091.955 lei în acest prim an.

Promovarea turistică a peşterii a dat roade, oferta dâmboviţeană fiind prezentă la mai multe târguri de turism, printre care enumerăm: “Târgul de turism al României”, ediţia de primăvară, organizat în perioada 25 - 28 februarie 2016 la Centrul Expoziţional Romexpo Bucureşti, dar şi Târgul de Turism "Vacanţa" Constanţa, în perioada 11-13 martie 2016 şi, respectiv, Târgul European al Castelelor de la Hunedoara.

Peştera are o lungime de circa 1.100 de metri, dintre care 450 sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. Intrarea peşterii este orientată spre est, iar gura acesteia, sub formă de semielipsă, are o înălţime de 20 metri şi o lăţime de 16 metri.

Temperatura în peşteră oscilează între 4 şi 6 grade Celsius. Umiditatea este destul de mare, între 85 şi 100%.

Fondurile necesare reabilitării au fost accesate de Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin programul Operaţional Regional 2007-2013. Valoarea proiectului a fost de 6,4 milioane de lei, din care nerambursabili — 4,6 milioane de lei.

În cadrul proiectului a fost modernizată aleea de acces la peşteră, căile de acces în interior, au fost refăcute instalaţiile electrice şi a fost amenajat un punct de informare turistică. La intrarea în peşteră a fost instalată o scenă pentru oficierea de slujbe sau pentru susţinerea unor concerte.

Peştera Ialomiţei este deschisă de marţi până duminică, între orele 9:00 — 18:00, iar taxa de intrare este 10 lei pentru adulţi, 5 lei pentru copii.

Mai multe pentru tine:
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă