Ursul maratonist a atacat un câine lup şi a fugit, din nou, de vânători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ursul din Dâmboviţa nu le mai dă pace sătenilor şi vânătorilor. Fiara aleargă dintr-o comună în alta, fără ca nimeni să o poată prinde. Animalul a fost filmat în urmă cu două nopţi în comuna Bucşani, alergând pe străzi.

Ursul a intrat într-o gospodărie din Răţoaia şi a fugit cu un câine lup. N-a apucat să îl mănânce pentru că sătenii l-au fugărit cu furcile. Patrupedul a fost rănit grav. 

Administratorul fondului de vânătoare Bucşani, prin Direcţia Silvică Dâmboviţa, a solicitat Ministerului Mediului un nou aviz pentru recoltarea prin împuşcare a animalului. 

Administratorii fondului se tem că, odată cu venirea frigului şi nevoia de a acumula hrană pentru hibernare, ursul îşi va intensifica atacurile.

Ursul şi-a făcut veacul luna trecută în comuna dâmboviţeană Gura Foii, acolo unde a mâncat cinci câini din gospodăriile oamenilor.

Vânătorii profesionişti, din cadrul AJVPS Dâmboviţa, spun că au izgonit ursul de două ori până acum în judeţul Argeş, de unde ar fi şi venit. De altfel, se pare că are un comportament ciudat, neîntâlnit până acum.

"Noi ca asociaţie de vânătoare, pe un fond cinegetic, putem face doar acele îndepărtări pe o specie protejată. Trebuie luate aprobări foarte multe pentru a fi relocat şi capturat. Noi am depus tot ce înseamnă documentaţie în acest fel. În plus, acest urs se pare că are un comportament atipic acestei rase, pentru că îi place carnea de câine. Nu îi cunoaştem comportamentul pentru că l-am scos din judeţul Dâmboviţa de două ori până acu. Pentru ce se întoarce la Gura Foii, chiar nu înţelegem. Faptul că atacă un câine, nu există în comportamentul ursului aşa ceva. Este ceva nou", a spus Cristian Stan, director AJVPS Dâmboviţa.

În Dâmboviţa, un singur medic, cel de la DSV, ar putea să îl tranchilizeze, dar pentru asta trebuie să se apropie de el la 20 de metri, lucru aproape imposibil de făcut, mai ales noaptea. 

CITEŞTE ŞI:

Anomalia fără precedent în România: un urs care atacă sate din Dâmboviţa le mănâncă sătenilor doar câinii: „Nu există în comportamentul ursului aşa ceva“

VIDEO Ursul a terorizat comuna Gura Foii. A mâncat un câine, iar pe altul l-a sfâşiat. Oamenii fac de pază cu furcile

VIDEO Un pui de urs a fost observat în Hulubeşti, la câteva zile după ce a alergat printr-un cartier din Găeşti

VIDEO Panică în Găeşti, după ce un urs a fost zărit într-un cartier. "Câinii lătrau. Erau foarte speriaţi"

Un urs a mâncat mai multe păsări şi un iepure în comna Valea Lungă

Mai multe pentru tine:
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta