Un sat preistoric din Dâmboviţa, vechi de 6.000 de ani, deschis pentru turişti FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 20 august, între orele 10:00 - 20:00, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte propun iubitorilor de istorie o experienţă inedită. Un sat preistoric, descoperit în Geangoeşti, este deschis pentru vizitatori.

Din 2015, an de an, în localitatea Geangoeşti, sunt întreprinse cercetări într-o aşezare din perioada eneolitică, veche de aproximativ 6.000 ani.

„Campania anului 2021 a avut drept obiectiv cercetarea locuinţelor incendiate din nivelurile superioare din punctul menţionat şi a celorlalte areale de activitate aflate în spaţiul limitat al aşezării. Cu această ocazie, au fost identificate trei locuinţe incendiate, aflate în diverse stadii de integritate, afectate de gropi moderne sau de braconări preistorice; de asemenea, a fost identificată sursa incendiului şi, în plus, cercetată o suprafaţă de aproximativ 60 mp, ce era folosită drept zonă menajeră”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.

Cu această ocazie, pentru prima dată vor putea fi văzute obiecte care au trecut prin mâinile echipei de restauratori ai instituţiei.

Potrivit Curţii Domneşti, aşezarea, datată în mileniul V î.e.n., şi împrejurimile au făcut obiectul unui proiect de cercetare şi evaluare a potenţialului arheologic al zonei: „Cercetări arheologice în bazinul superior al râului Dâmboviţa: situl Geangoeşti - Hulă” (2015 - 2017).

Geangoeşti 

Aşezarea de tip tell se află pe teritoriul satului Geangoieşti, com. Dragomireşti (jud. Dâmboviţa) şi prezintă şase niveluri de locuire, care aparţin în totalitate culturii Gumelniţa.

Aşezarea este bogată în materiale arheologice, din cadrul cărora se remarcă mai ales plastica antropomorfă de lut ars. Majoritatea pieselor redau personaje feminine în picioare, excepţie făcând o singură reprezentare redată în poziţie şezând.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare