Un primar PSD nu înţelege cum a pierdut Ponta alegerile: "proiectele s-au realizat cu fonduri alocate de guvernul Ponta, oamenii au votat cu Iohannis"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii de organizaţii judeţene şi locale din PSD îşi ling rănile după înfrângerea usturătoare pe care a suferit-o Victor Ponta în faţa primarului de Sibiu, Klaus Iohannis. Mulţi nu înţeleg cum s-a întâmplat acest lucru, mai ales că Ponta era favorit să ocupe fotoliul de la Cotroceni.

În municipiul dâmboviţean Moreni, prezenţa la vot a ajuns, la ora închiderii secţiilor de votare, la 10.474 de alegători din cei peste 17.000 aşteptaţi, în total, la urne, după cum relevă numărătoarea paralelă a PSD. Victor Ponta a obţinut 5.265 de voturi, iar Klaus Iohannis, 5.018, mai precizează sursa citată.

Victor Ponta a obţinut 5.265 de voturi, iar Klaus Iohannis, 5.018, după cum relevă numărătoarea paralelă a PSD Dâmboviţa.

Preşedintele PSD Moreni, Constantin Dinu, primar al municipiului dâmboviţean a declarat cu privire la rezultatele votului - ,,mă bucur că mi-am făcut datoria, comparativ cu alte localităţi din judeţ. Sunt lucruri însă care îmi scapă, pe care nu le înţeleg, la Moreni, am dovedit schimbare în bine prin numeroase proiecte, iar oamenii nu au recunoscut acest lucru. Astfel, de exemplu, în două zone în care am schimbat în bine aspectul edilitar, cu lucrări de modernizare şi reabilitare a infrastructurii rutiere, respectiv în zona centrală, pe A.I.Cuza şi pe Republicii, am pierdut, iar oamenii au votat cu Iohannis. Şi aceasta în condiţiile în care proiectele s-au realizat cu fonduri alocate de guvernul Ponta”, a declarat Dinu Constantin, primarul din Moreni.

La Moreni, s-au prezentat până la ora închiderii secţiilor de votare, 10.474 de alegători din cei 17.665 aşteptaţi, în total.

În procente, Victor Ponta a obţinut 50,27 din voturi, iar Klaus Iohannis, 47,91.

191 de voturi au fost declarate nule, potrivit numărătorii paralele a PSD.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete