Foto Un polițist, soția sa și alte două persoane, reținuți pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un polițist, alături de alte patru persoane, sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. Pe 28 iulie, cei patru au fost reținuți de procurorii DIICOT Dâmbovița.

FOTO: DIICOT

„La data de 28 iulie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea a 4 inculpați, trei bărbați, dintre care unul agent de poliție și o femeie, cu vârstele cuprinse între 33 și 44 de ani și măsura controlului judiciar față de o inculpată de 35 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. În sarcina a 3 inculpați, de 36, 38 și 44 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din cercetările efectuate, declanșate în urma unei sesizări formulate de către Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, a reieșit faptul că pe parcursul anului 2025, inculpatul de 36 de ani (agent de poliție), cu sprijinul inculpatei de 35 de ani (membri ai aceleași familii), a inițiat și dezvoltat, pe raza localității Comişani, o cultură indoor de canabis, destinată comercializării”, transmite DIICOT.

Potrivit surselor, agentul de poliție și femeia sunt soț și soție.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost găsite și ridicate 121 plante de canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare și o instalație pentru întreținerea culturii.

Totodată, din imobilul acestora au fost ridicate 3 tablete Xanax, o cantitate de cocaină, un comprimat și mai multe fragmente de comprimat ecstasy.

FOTO: DIICOT

Potrivit anchetatorilor, în intervalul 2020 – iunie 2025, un alt inculpat, în vârstă de 33 de ani, a procurat, deținut și comercializat diferite cantități de canabis (drog de risc), cu suma de 50 lei, pentru un gram.

Pe 28 iulie, în locuința sa a fost găsite și ridicate 750 grame canabis, destinate vânzării.

Cu privire la alți doi inculpați, din actele de urmărire penală a reieșit faptul că au procurat și deținut pentru comercializare diferite cantități de substanțe interzise. În sarcina inculpatului de 44 de ani s-a reținut că, pe parcursul lunii iunie 2025 a vândut diverse cantități de cocaină, cu suma de 450 lei pentru un gram, iar inculpata de 38 de ani, în luna iulie 2025, a vândut cocaină (drog de mare risc), cu suma de 400 lei pentru o doză.

FOTO: DIICOT

Cu ocazia percheziției efectuate în locuința acestora, au fost găsite și ridicate cantitățile de aproximativ 2 kilograme canabis şi 330 grame cocaină”, mai transmite DIICOT.

Așadar, marți, 29 iulie, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmbovița, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București, Ploiești și Craiova, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, Serviciilor Județene Anticorupție Argeș și Prahova, ai Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €