Foto Un polițist, soția sa și alte două persoane, reținuți pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un polițist, alături de alte patru persoane, sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. Pe 28 iulie, cei patru au fost reținuți de procurorii DIICOT Dâmbovița.

FOTO: DIICOT
FOTO: DIICOT

„La data de 28 iulie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea a 4 inculpați, trei bărbați, dintre care unul agent de poliție și o femeie, cu vârstele cuprinse între 33 și 44 de ani și măsura controlului judiciar față de o inculpată de 35 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. În sarcina a 3 inculpați, de 36, 38 și 44 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din cercetările efectuate, declanșate în urma unei sesizări formulate de către Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, a reieșit faptul că pe parcursul anului 2025, inculpatul de 36 de ani (agent de poliție), cu sprijinul inculpatei de 35 de ani (membri ai aceleași familii), a inițiat și dezvoltat, pe raza localității Comişani, o cultură indoor de canabis, destinată comercializării”, transmite DIICOT.

Potrivit surselor, agentul de poliție și femeia sunt soț și soție.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost găsite și ridicate 121 plante de canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare și o instalație pentru întreținerea culturii.

Totodată, din imobilul acestora au fost ridicate 3 tablete Xanax, o cantitate de cocaină, un comprimat și mai multe fragmente de comprimat ecstasy.

FOTO: DIICOT
FOTO: DIICOT

Potrivit anchetatorilor, în intervalul 2020 – iunie 2025, un alt inculpat, în vârstă de 33 de ani, a procurat, deținut și comercializat diferite cantități de canabis (drog de risc), cu suma de 50 lei, pentru un gram.

Pe 28 iulie, în locuința sa a fost găsite și ridicate 750 grame canabis, destinate vânzării.

Cu privire la alți doi inculpați, din actele de urmărire penală a reieșit faptul că au procurat și deținut pentru comercializare diferite cantități de substanțe interzise. În sarcina inculpatului de 44 de ani s-a reținut că, pe parcursul lunii iunie 2025 a vândut diverse cantități de cocaină, cu suma de 450 lei pentru un gram, iar inculpata de 38 de ani, în luna iulie 2025, a vândut cocaină (drog de mare risc), cu suma de 400 lei pentru o doză.

FOTO: DIICOT
FOTO: DIICOT

Cu ocazia percheziției efectuate în locuința acestora, au fost găsite și ridicate cantitățile de aproximativ 2 kilograme canabis şi 330 grame cocaină”, mai transmite DIICOT.

Așadar, marți, 29 iulie, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmbovița, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București, Ploiești și Craiova, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, Serviciilor Județene Anticorupție Argeș și Prahova, ai Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite