Un bărbat de 43 de ani şi-a înjunghiat mortal tatăl, în urma unui conflict spontan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna dâmboviţeană Şotânga, a fost reţinut după ce şi-a înjunghiat tatăl, în urma unui conflict spontan. Cea care a sunat la 112 a fost chiar soţia vicitmei.

„Poliţiştii din Târgovişte au fost sesizaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, de către o femeie, din Şotânga, (Teiş) cu privire la faptul că între fiul şi soţul sau a avut loc un conflict spontan. O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care, în grădina locuinţei, a fost identificat cadavrul unui bărbat de 68 de ani, care prezenţa o plagă înjunghiată în zona toracică”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

Din primele cercetări se pare că fiul său, un bărbat de 43 de ani, l-ar fi înjunghiat cu un cuţit, pe fondul unui conflict spontan generat de nemulţumirea fiului cu privire la vânzarea unei case. 

„Acesta a fost condus la sediul poliţiei pt audieri. În cauza, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa”, au mai spus poliţiştii.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model