Tomograful Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte este defect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Probleme cu carul la Spitalul Judeţean

Bolnavii care au nevoie de computer tomograf sunt din nou puşi pe drumul Bucureştiului, întrucât aparatul este de câteva zile stricat. Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte va fi dotat, printr-un proiect european nerambursabil aflat în derulare, cu un computer tomograf modern şi un RMN, singurul aparat de acest gen din judeţ.

Termenul din proiect – 31 decembrie 2011. Până atunci, pacienţii sunt trimişi la Bucureşti, întrucât vechiul tomograf, achiziţionat în anul 2000, este din nou defect. Pentru a treia oară în acest an, după cum ne-a mărturisit dr. Lavinia Ionescu, managerul unităţii spitaliceşti. ”Am comandat deja piesa necesară pentru a-l repara. Ne costă 200 de milioane de lei vechi, la care se adaugă verificarea, constatarea şi manopera. Săpătămâna viitoare sperăm să repunen tomograful în funcţiune. Nu puteam aştepta până la instalarea noii aparaturi. Era prea mult timp, aşa că am ales soluţia să-l mai reparăm o dată”, spune dr. Lavinia Ionescu. În medie, la spital, veneau 15 persoane în fiecare zi pentru astfel de investigaţii. Acum, oamenii trebuie să scoată din buzunar până la 600 de lei şi să-şi realizeze respectivele analise la particular.

70 de bolnavi se îngrămădesc la un singur WC

Tomograful defect nu reprezintă singura problemă cu care se confruntă dâmboviţenii care sunt internaţi la Spitalul Judeţean din Târgovişte. De câteva luni, 70 de persoane sunt nevoite să utilizeze aceeaşi toaletă, la comun cu asistentele şi medicii, fiindcă nu s-au definitivat lucrările la noile grupuri sanitare. ”Am ajuns să stăm la coadă ca să putem folosim WC-ul. Toţi bolnavii internaţi în secţia asta, fie bărbaţi, fie femei! Nu avem intimitate, nu avem unde să ne facem duş. E groaznic”, ne-a mărturisit Lucreţia, o bătrână de 65 de ani, internată la ”Chirurgie”.


Construit în urmă cu 35 de ani, Spitalul Judeţean din Târgovişte este beneficiarul unui proiect de reabilitare cu fonduri europene în valoare de 20 de milioane de euro. Lucrările au început în luna mai şi vor fi finalizate în 36 de luni.

Vine aparatură de 7 milioane de euro

Practic, se reabilitează clădirea principală, fosta policlinică, reţelele electrice şi instalaţiile de gaz, se reface hidroizolaţia, se înlocuiesc lifturile şi se construiesc rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Totodată, unitatea va fi dotată cu cinci săli de operaţii, amenajate după modelul celebrului spital AKH din Viena, şi se va aduce aparatură medicală în valoare de 7 milioane de euro. Lucrările înregistrează întârzieri din cauza faptului că aleşii judeţeni nu au ajuns la consens în ceea ce priveşte contractarea unui împrumut pentru a putea asigura partea de cofinanţare în proiect a administraţiei judeţene şi a plăti lucrările în avans, astfel încât să poată fi finalizate anterior termenului de 36 de luni, urmând ca banii să fie recuperaţi după ce Uniunea Europeană efectuează decontările.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG