Tânăr cu interdicţie de acces pe stadion, depistat de jandarmi  la  meciul  de  fotbal  C.S.M. Flacăra Moreni – C.S. Boldeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, înainte de începerea partidei de fotbal dintre echipele C.S.M. Flacăra Moreni şi C.S. Boldeşti, jandarmii au depistat în interiorul arenei sportive un suporter al echipei gazdă care avea interdicţie de acces.

În urmă cu două săptămâni suporterul fusese sancţionat contravenţional fiindu-i aplicată şi sancţiunea complementară de interzicere a accesului la competiţii şi jocuri sportive pentru o perioadă de 6 luni, dar a încălcat această interdicţie, chiar dacă luase la cunoştinţă de sancţiunea aplicată de oamenii legii.

Tânărului în vârstă de 25 de ani din Moreni i s-au întocmit actele de sesizare pentru “încălcarea interdicţiei de a se afla în arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un joc sportiv pentru care i s-a aplicat sancţiunea complementară de interzicere a accesului”, care au fost înaintate organelor competente în vederea continuării cercetărilor.

Pe parcursul meciului de fotbal care s-a disputat pe stadionul “Flacăra” din municipiul Moreni jandarmii au fost prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a acestuia pentru prevenirea şi combaterea faptelor care puteau conduce la tulburarea ordinii publice.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie