Studenţii învaţă să îşi administreze propria afacere, la Târgul de Întreprinderi Simulate TIMV 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii “Valahia” din Târgovişte şi Societatea Antreprenorială Studenţească Valahia, sub egida Asociaţiei Tinerilor Întreprinzători din Mediul Virtual, organizează în perioada 15 – 16 noiembrie 2018, ediţia a IV –a a Târgului de Întreprinderi Simulate TIMV 2018.

Evenimentul are drept scop consolidarea abilităţilor studenţilor şi elevilor în ceea ce priveşte dezvoltarea unui sistem de informare adaptat şi eficient, capabil să susţină dezvoltarea potenţialului de creativitate, accentuarea cerinţelor privind performanţele în cercetare, ştiut fiind faptul că dezvoltarea potenţialului de cercetare ştiinţifică a reţelei de universităţi constituie una din componentele sistemului naţional de inovare din România.

„Alte obiective propuse ale acestui târg sunt dezvoltarea unui spaţiu al dialogului bazat pe schimbul de idei şi experienţe, consolidarea abilităţilor studenţilor/elevilor din cadrul întreprinderilor simulate/firme de exerciţiu în ceea ce priveşte derularea activităţii de tranzacţionare, intensificarea relaţiilor de colaborare între întreprinderilor simulate/firme de exerciţiu expozante, prin crearea unui cadru propice pentru derularea activităţii de tranzacţionare între acestea precum şi promovarea conceptului de întreprinderi simulate/firme de exerciţiu, atât în rândul studenţilor/elevilor, cât şi printre reprezentanţi locali ai mediului privat”, se arată într-un comunicat al Universităţii Valahia.

Firmele expozante la Târgul TIMV 2018 sunt Întreprinderi Simulate/Firme de exerciţiu activate pe ROCT în anul 2018-2019. 

SECŢIUNILE TÂRGULUI TIMV 2018: 

• Secţiunea I – Cel mai bun catalog 

• Secţiunea II – Cel mai bun stand 

• Secţiunea III – Cel mai bun spot publicitar 

• Secţiunea IV – Cea mai bună prezentare PowerPoint 

„Pentru participarea la Marele Premiu, IS/FE trebuie să fie înscrisă la toate secţiunile. 

Impactul educaţional al Târgului TIMV 2018 constă în realizarea unei educaţii interdisciplinare orientată spre practica comercială, cunoaştere teoretică verificată prin training on the job, iar obiectivul de bază este crearea cadrului de învăţare pentru studenţi/masteranzi/elevi după un model al firmelor reale şi în cadrul unui model; pentru profesori este o mare provocare, deoarece este nevoie de cunoştinţe din diverse discipline economice, de găsirea de soluţii pentru situaţii noi generate de piaţa reală”, se mai arată în comunicatul UVT.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase