Stare de asediu la Urgenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Urgenţe sunt zile în care ajung şi 250 de pacienţi

La Unitatea de Primiri Urgenţe se prezintă zilnic peste 200 de pacienţi. Doar 12% dintre cazurile care se prezintă la UPU sunt cu adevărat urgenţe, restul fiind cazuri cronice sau afecţiuni minore care ar trebui tratate în policlinici sau în cabinetele medicilor de familie.

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte sunt asaltaţi în fiecare zi de sute de pacienţi. Am încercat să aflăm motivele pentru care pacienţii apelează la Serviciul de Urgenţă.

În fiecare zi sala de aşteptare a UPU geme de lume mai rău decât o autogară. Gabriel, de 25 de ani ne-a spus că are o problemă la un deget de cinci zile. “Am problema asta cu unghia de mai mult timp, dar de cinci zile mă doare mai tare. Şi în timpul săptămânii nu am timp să vin fiindcă sunt la servici”. O altă pacientă spune că îi este mult mai comod să vină la urgenţă fiindcă nu mai trebuie să stea la cozi. ”Am venit aici ca să nu mai stau la coadă în Policlinică sau la medicul de familie. Am mai fost la Urgenţă, într-o oră mi-au scris reţeta şi eram acasă”, declară doamna.
O alta categorie de pacienţi sunt cei care nu plătesc asigurări de sănătate, motiv pentru care nu au acces la serviciile medicale obişnuite decât contra cost.

Ne furăm singuri căciula

Oricare ar fi motivele, târgoviştenii găsesc soluţii de a scurtcircuita sistemul de servicii de sănătate pentru a-şi rezolva problemele într-un timp cât mai scurt şi cu efort minim. Puţini ştiu însă că această concepţie este deosebit de păguboasă. Directorul medical al Spitalului Judeţean, Dr. Carmen Marcu ne-a explicat: “Avem sute de consultaţii zilnic. Eu personal am avut 258 de consultaţii în garda de sâmbătă. Un singur om. Imaginaţi-vă cum ar fi doar să dai bună ziua la 250 de oameni. Dar aceştia mai trebuie şi consultaţi şi trataţi cu cea mai mare atenţie. Personalul UPU este extenuat. Suntem cinci doctori care asigurăm urgenţele, 29 de zile pe lună, cu un singur weekend liber. Este inuman şi nu ştiu cât vom mai rezista.”

Dr. Carmen Marcu avertizează că abuzând de serviciul de urgenţă ne facem un mare deserviciu. “Urgenţa este o mare consumatoare de resurse materiale. În momentul de faţă, spitalul supravieţuieşte datorită împrumuturilor contractate, fonduri care ne vor ajunge maxim până în luna mai. Vom ajunge în situaţia în care nu vom mai putea trata nici adevăratele urgenţe. Avem pacienţi care se tratează exclusiv prin Urgenţă, îi cunoastem deja, au zeci de prezentări pentru aceeaşi afecţiune şi chiar ne reproşează că nu le-am rezolvat boala. Pacienţii trebuie să înţeleagă că în Urgenţă se rezolvă problema de la momentul prezentării, investigaţiile mai amănunţite şi tratamentele se fac ulterior, în Policlinică. Aceste neajunsuri nu se vor rezolva până când oamenii nu vor ajunge să-şi plătească neglijenţa, pentru că cele mai multe sunt neglijenţe, nu urgenţe. Ai venit la urgenţă, eşti tratat dar apoi îţi va veni nota de plată acasă. Asistenţa medicală de urgenţă este scumpă peste tot în lume”, a declarat Dr Marcu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne