Stagiunea 2017-2018 la Teatrul Tony Bulandra. Se face deja selecţia pentru spectacolele Babel 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu începutul lunii septembrie, Teatrul Tony Bulandra anunţă deschiderea perioadei de înscriere pentru selecţia de spectacole din ediţia a VIII-a Festivalului Babel, ce are loc în perioada 4 – 10 iunie 2018 şi are ca temă Gestul.

Înscrierile vor fi deschise până la 1 decembrie, iar cele două formulare (român şi englez) se află pe site-ul Festivalului: www.babelfest.ro.

Spectacolul Gaiţele, în regia lui Mc Ranin, se va juca pe data de 9 octombrie în cadrul festivalului organizat de Teatrul Nottara din Bucureşti, Fest(in) pe Bulevard, ediţia a V-a. Gaiţele vor fi prezente şi la Iaşi pe 15 septembrie, iar 2 şi 3 octombrie la Bucureşti (Palatul Naţional al Copiilor) şi Câmpina. 

"După un adevărat tur de forţă pe care l-a reprezentat stagiunea 2016/2017, următoarea stagiune se anunţă şi mai bogată în evenimente. Astfel, ne bucurăm de prietenia şi fructoasa colaborare care s-a legat cu Seoul Theater Association. Această asociaţia teatrală organizează Festivalul de Teatru Bomb, ajuns la cea de-a doua ediţie, al cărui director artistic este JeungWoo Son. Managerul Teatrului Tony Bulandra, Mc Ranin a semnat cu acesta şi cu preşedintele asociaţiei un acord de parteneriat care asigură benefice schimburi culturale şi educaţionale între cele două instituţii", se arată într-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra.

Teatrul Tony Bulandra a fost invitat în perioada 10 – 22 octombrie să susţină şase reprezentaţii cu spectacolul Othello, după William Shakespeare, în regia lui Suren Shahverdyan. Actorii vor fi prezenţi în două festivaluri: Bomb din Seul şi Daejeon International Play Festival (ediţia a 8-a), Daejeon fiind al cincilea cel mai mare oraş din  Coreea de Sud. 

Mofturile lui Nenea Iancu, una dintre cele mai noi producţii ale teatrului, în regia lui Mc Ranin, s-a jucat la Festivalul Bucureştii lui Caragiale, organizat de Primăria Capitalei şi de Teatrul Ion Creangă din Bucureşti în Parcul Cişmigiu. 

Teatrul Tony Bulandra a susţinut reprezentaţia joi, 31 august, de la orele 20:00, în faţa a aproape 600 de spectatori. Aceştia au reacţionat odată cu personajele şi au aplaudat după fiecare scenetă, dar mai ales la final când actorii au fost scoşi la rampă de patru ori. 

"Festivalul Bucureştii lui Caragiale este deja un festival de prestigiu, ajuns la cea de-a VI-a ediţie şi desfăşurat pe parcursul a şapte zile. El păstrează aerul interbelic, dar se încadrează în modernitate prin dotările tehnice de care beneficiază. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre spectacolul teatrului nostru, Mofturile lui Nenea Iancu. Viziunea asupra spectacolului este cea a unui carusel de întâmplări, de obiecte, de tipologii, de dorinţe, de situaţii, de muchii de situaţie – specific caragialiene, acolo unde totul este tragic, dar nimic atât de tragic încât să nu poată fi privit cu ironie", se mai arată în document.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete