Serviciile medicale pot fi acordate oriunde în ţară, în baza biletului de trimitere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CJAS anunţă că este nevoie doar de un bilet de trimitere eliberat de medici aflaţi în relaţie contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, iar asiguratul poate beneficia de investigaţii paraclinice la orice furnizor din ţară.

Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa informează persoanele asigurate că începând cu data de 1 decembrie 2020, asiguraţii pot beneficia de analize de laborator şi investigaţii medicale paraclinice pe întreg teritoriul României, fără a mai condiţiona acordarea acestor servicii doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se află în relaţie contractuală cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care se află în contract şi medicul care a emis biletul de trimitere.

„Reamintim că printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2020 se numără şi biletele de trimitere pentru specialităţile paraclinice, iar pentru trimestrul IV al acestui an,  fondurile alocate la nivel naţional pentru investigaţii paraclinice au fost suplimentate cu 63,7 milioane lei”, se arată într-un comunicat al CJAS Dâmboviţa.

Printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2020 se numără şi biletele de trimitere pentru specialităţile paraclinice, iar pentru trimestrul IV al acestui an,  fondurile alocate pentru investigaţii paraclinice au fost suplimentate cu 63,7 milioane lei.

De asemenea, pentru a facilita  accesul la servicii medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi  cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice şi boli cerebrovasculare, conform HG nr. 820/2020 din 1 octombrie 2020,  a fost reglementată decontarea acestor investigaţii la nivelul valorii realizate.

Investigaţiile paraclinice sunt recomandate de către medicul specialist pentru diagnosticarea şi monitorizarea unor afecţiuni. Medicul poate decide, după caz, realizarea  investigaţiilor în regim de urgenţă sau emiterea unui bilet de trimitere  în baza căruia pacientul se va adresa unui  furnizor de servicii medicale paraclinice.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor