Semnul clar care ne arată că vom face infarct. De ce sunt anticoncepţionalele factor de risc cardiovascular

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Previziunile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că boala coronariană vă rămâne principala cauză de deces şi pentru următorii 20 de ani

Statisticile arată că doi din trei români suferă de o boală de inimă. Mai grav este că infarctul a început să afecteze din ce în ce mai multe persone tinere, de până în 40 de ani. Sedentarismul, stilul de viaţă dezordonat şi fumatul se numără printre cauzele care conduc la infarct.

Simptomele unui infarct se instalează chiar şi cu o lună înainte ca acesta să se producă, dar poate surveni şi în mai puţin de o săptămână. 

„Înainte de a se produce, infarctul ne dă nişte semne, cum ar fi oboseală, dureri precordiale, senzaţie de greaţă, ameţeală, sincope. E ca o gheară care îţi ţine respiraţia. Nu apare oricum, numai că sunt semne pe care pacientul respectiv nu le ia în seamă. Pot fi semne pe perioade mai îndelungate la persoanele mai în vârstă, iar la cei tineri, cam în ultima săptămână se produce”, ne explică dr. Carmen Marcu, medic primar, medicină de urgenţă.

Principalul semn care vă arată că trebuie să sunaţi imediat la 112

În România există mai mulţi factori cu risc cardiovascular, iar unul dintre ele este fumatul. Tocmai din această cauză a început să apară această afecţiune de la vârste tot mai mici. 

“Există cauze locale şi generale, dar ce se întâmplă în momentul în care s-a produs infarctul este astuparea unui vas cu o plăcuţă de aterom. Mai există pacienţi care au o lipsă de proteină F sau C, care intervin în coagulare şi atunci e vorba de o hipercoagulabilitate. În acest caz, infarctul poate surveni fie la un mic efort, fie la un traumatism. Vorbim inclusiv de femeile care iau anticoncepţionale şi iau un tratament hormonal şi mai sunt şi fumătoare. Acestea au factori de risc cardiovascular. De asemenea, sedentarii, fumătorii, obezii şi diabeticii sunt predispuşi la infarct”, mai spune dr. Carmen Marcu.

În opinia sa, principalul semn care trebuie să ne facă să sunăm imediat la 112 este o durere puternică în piept. “O durere în piept retrosternală sau precordială, care iradiază spre gât sau spre umărul stâng şi care nu cedează nici după 20 de minute. Pe urmă, persoana respectivă transpiră, durerea este ca o gheară pentru ea, simte că nu poate să respire. În acel moment ar trebui să sune la 112”, explică dr. Marcu. 

Infarctul nu este ereditar, nu se transmite, însă se transmit obiceiurile nesănătoase. Modificarea stilului de viaţă este foarte importantă în prevenirea bolii coronariane ischemice.

“Stresul îl putem pune pe seama factorilor de risc, dar acesta, fără alţi factori de risc cardiovascular, e mai puţin periculos. Stresul simplu nu produce infarct, nu poate fi considerat factor de risc decât în context. Cei care au suferit deja de un infarct îşi pot rezolva problemele, adică să se refacă din punct de vedere cardiovascular, dar trebuie să îşi schimbe stilul de viaţă. Mai mult, medicamentaţia este necesară toată viaţa după primul infarct”, adaugă ea.

Previziunile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că boala coronariană vă rămâne principala cauză de deces şi pentru următorii 20 de ani, reprezentând 12,2% din mortatitalitea generală, înaintea celor provocate de cancer, accidente rutiere, HIV/SIDA şi bolile hepatice.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început