S-a lăsat cu multe recorduri la Masters-ul de Înot de la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul Naţional de Înot Masters 25+, găzduit în premieră de Complexul Turistic de Nataţie Târgovişte, va intra în istoria competiţiilor de nataţie.

Pe parcursul celor două zile de concurs au fost doborâte numai puţin de 61 de recorduri naţionale, 42 în probele masculine şi 19 în cele feminine. 

La ediţia a VII-a a Masters-ului României la înot au participat peste 120 de concurenţi de la 19 cluburi din România, Bulgaria şi Polonia. 

Decanul de vârstă a fost Emil Dan Stoenescu (88 de ani), legitimat la Delfinul Bucureşti, urmat de bulgarul Kerchev Todor (85 de ani), de la Iris Ruse. 

La feminin lider de vârstă a fost Anca Ianoli Mitrofan (72 de ani), de la Tribeach Braşov. Competiţia a avut ca organizatori Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, Primăria Municipiului Târgovişte, Complexul Turistic de Nataţia şi ACS Contratimp.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”