România nu are niciun sortiment de brânză în top 78 mondial. Ţara care a dat cea mai bună brânză în 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brânza norvegiană Fanaost nu a trebuit să „călătorească” departe pentru a fi numită cea mai bună din lume în timpul Premiilor World Cheese Awards pentru că evenimentul a avut loc chiar în Bergen, Norvegia.

România nu are niciun sortiment de brânză în top 78 mondial. Cei mai buni sunt la acest capitol sunt norvegienii, spaniolii, francezii şi englezii. În top se mai situează producătorii din Italia sau din Statele Unite ale Americii.

Timp de mai mult de trei decenii, premiile World Cheese Awards reunesc cele mai gustoase branduri de brânzeturi din lume, comercianţii cu amănuntul, cumpărătorii şi consumatorii.

Ediţia din 2018 a avut loc în noiembrie în Bergen, Norvegia. 3.472 de sortimente de brânză din toate colţurile lumii au fost testate de un grup internaţional format din 230 de experţi din 29 de ţări, potrivit abc.es. România a avut un singur sortiment în concurs, intitulat „Fermented sheep cheese Tierra de Valcea medium maturation“, care a fost premiat cu bronz la una dintre cele peste 100 de secţiuni ale concursului.

Câştigătorul absolut a celei de-a 31- ediţii a World Cheese Awards a fost un produs norvegian numit „Fanaost”. Spaniolii au numai puţin de 15 sortimente în top 78.

FOTO: Deskgram

Lista câştigătorilor poate fi consultată aici dar şi aici.

CAMPIONUL SUPREM - Fanaost, Ostegården, Fana, Norvegia

Inventată de doar 15 luni, această brânză de tip Gouda are o textură cristalină, dulceaţă delicată şi finisaj lung.  

Brânza norvegiană, Fanaost, nu a trebuit să „călătorească” departe pentru a fi numită cea mai bună din lume în timpul Premiilor World Cheese Awards pentru că evenimentul a avut loc chiar în Bergen, Norvegia.  

Nu este prima dată când brânzeturile norvegiene se clasează atât de sus în acest clasament atât de râvnit de producătorii locali. În timpul Cupei Mondiale, în 2016, producătorul local Tingvollost a câştigat medalia de aur cu o brânză albastră.

În 2017 Cornish Kern, o brânză tare, din lapte de vacă, din sud-vestul Angliei a fost aleasă cea mai bună din lume de către un juriu alcătuit din jurnalişti, producători şi alţi experţi. Specialitatea este produsă de Lynher Dairies, este maturată 16 luni şi este derivată din Gouda. A fost descrisă de specialişti ca fiind untoasă, cu note de caramel şi o savoare profundă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare