Retragere cu torţe la Centenarul Marii Uniri, la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de 1 decembrie 2018 - Centenarul Marii Uniri - va fi sărbătorită la Târgovişte într-un cadru festiv, prin spectacolul folcloric extraordinar intitulat ”Noi suntem români!”

Pe scena din Piaţa Tricolorului va urca, alături de Orchestra Populară Chindia, a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Ansamblul folcloric ”Codruleţul” din Găeşti, cu o serie de suite de dansuri populare din Muntenia, dar şi cu obiceiuri din cadrul ceremonialului sărbătorilor de iarnă.

„Simona Dinescu, un nume important al folclorului dâmboviţean şi naţional, va încânta publicul prezent cu melodiile care au consacrat-o. Pentru prima dată la Târgovişte, va urca pe scena îndrăgita interpretă de folclor din zona etnografică a Banatului, Nicoleta Voica. Ne va bucura sufletele nu doar cu melodii populare, ci şi cu piese patriotice. De asemenea, marcând tot o premieră, tânărul interpret Grigore Gherman va fi prezent pentru prima dată în Cetatea de Scaun a Valahiei. Născut la Cerănăuţi, iubind încă din copilărie folclorul românesc, a făcut pasul peste hotarele vremelnice şi, de câţiva ani, se numără printre interpreţii tineri de folclor cu numeroase premii câştigate în festivaluluile şi concursurile de profil”, se arată într-un comunicat al Centrului de Cultură Dâmboviţa.

Întregul eveniment se va termina cu retragerea de torţe, la care participă 100 de militari, cărora li se alătură Fanfara Chindia Brass, mărşăluind pe traseul magazinuuil 1001 articole, CEC, Prefectura Dâmboviţa, unde domnul prefect va primi onorul şi se va intona Imnul de Stat al României, Biblioteca Judeţeană ”Ion Heliade Rădulescu” şi Mănăstirea Stelea.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală