Profesorul Constantin Ghiţă, unul dintre fondatorii Universităţii Valahia, a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Constantin Ghiţă a publicat de-a lungul timpului 15 cărţi, peste 70 de lucrări ştiinţifice, peste 87 de rapoarte ştiinţifice la manifestări naţionale şi internaţionale.

Universitatea „Valahia” din Târgovişte se află în doliu. Profesorul Constantin Ghiţă, unul dintre fondatorii Universităţii Valahia, a murit, la vârsta de 67 de ani.

„A plecat dintre noi cel care a fost Constantin GHIŢĂ, profesor universitar doctor, un dascăl iubit de comunitatea academică, unul din membii fondatori ai Universităţii „Valahia” din Târgovişte. Născut la data de 19 iunie 1951, Constantin Ghiţă a fost un renumit matematician şi profesor. A terminat Facultatea de Matematică-Mecanică la Universitatea din Bucureşti (1974). Între anii 1975 – 1987 a lucrat ca matematician, mai apoi ca programator la Combinatul de Oţeluri Speciale din Târgovişte. În 1977 îşi începe activitatea de cadru didactic la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. A devenit doctor în matematici în 1981”, se arată într-un comunicat al UVT.

În 1991 a pus bazele Colegiului Tehnic şi Economic de la Târgovişte, aparţinând Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, ca în anul 1992 să facă parte din grupul de iniţiativă constituit pentru înfiinţarea Universităţii „Valahia” din Târgovişte. 

În perioada 1992 – 2002, a deţinut funcţia de director al Colegiului Universitar Tehnic, contribuind la organizarea şi coordonarea activităţilor didactice şi la perfecţionarea procesului de învăţământ.

În 1995, Academia Română i-a conferit premiul Gheorghe Lazăr, pentru lucrarea „Metalurgie matematică”. A fost membru al Societăţii de Ştiinţe Matematice, filiala Dâmboviţa (1997), membru al American Mathematical Society, SUA (1999), membru al Society of Difference Equations (2007).

Constantin Ghiţă a avut un rol foarte important în lumea academică, în calitatea sa de prorector al Universităţii „Valahia” din Târgovişte (2002-2012). De-a lungul anilor a predat ca profesor invitat la: Universitatea Savoy Mont Blanc – Chamberry, Franţa; Universitatea Wroclaw, Polonia; Universitatea Bretagne Occidentale – Brest, Franţa; Universitatea din Angers, Franţa.

Profesorul Constantin Ghiţă a publicat de-a lungul timpului 15 cărţi, peste 70 de lucrări ştiinţifice, peste 87 de rapoarte ştiinţifice la manifestări naţionale şi internaţionale. 

„Nu a dispărut din viaţa universitară, pentru că spiritul lui a rămas printre noi, prietenii lui. La ceasul dureros al despărţirii, cu conştiinţa nimicniciei noastre, dar cu sentimentul durabil al eternităţii faptelor, aducem un ultim omagiu lui Constantin Ghiţă, săpând amintirea lui în sufletele noastre. Transmitem sincere condoleanţe familiei  îndoliate. Corpul neînsufleţit va fi depus joi, 21 februarie, la Capela Bisericii Stolnicului, iar slujba de înmormântare va avea loc vineri, 22 februarie, la aceeaşi biserică, începând cu ora 12:00. Dumnezeu să-l odihnească”, se mai arată în document.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate