Proceduri simplificate. Mai multe acte se pot trimite prin e-mail, la adresa Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situaţiile în care cererea este depusă în România

Actul de identitate şi dovada plăţii amenzii de circulaţie se pot trimite, scanate, pe adresa de e-mail a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa cabinet@db.politiaromana.ro.

Poliţia Română operaţionalizează prevederile O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Atât copia actului de identitate, necesară obţinerii unor documente de la poliţie (cazier judiciar, avize, atestate etc.), cât şi dovada plăţii amenzii de circulaţie se pot trimite, scanate, pe adresa de mail a instituţiei noastre, respectiv cabinet@db.politiaromana.ro. 

Astfel, pentru a nu mai apela la serviciile poştale sau pentru a nu vă mai deplasa la unitatea de poliţie, trebuie să transmiteţi dovada plăţii amenzii la e-mailul unităţii teritoriale din care face parte agentul constatator care v-a sancţionat.

De asemenea, nu mai este nevoie să veniţi cu copie xerox a cărţii de identitate pentru a obţine documente eliberate de poliţie. Este suficient să transmiteţi copia scanată a documentului de identitate pe e-mailul inspectoratului de poliţie judeţean .

Totodată, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situaţiile în care cererea este depusă în România.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare