Primele gesturi: Codruţ Oprea clipeşte şi îşi mişcă degetele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Codruţ Oprea, în salvare

Vor trece probabil, mulţi ani până va fi capabil să comunice, însă Dumnezeu îi întinde o mână de ajutor. Codruţ Oprea, poliţistul aflat pe patul de spital după ce a fost lovit în cap de un interlop târgoviştean, pare să zărească luminiţa de la capătul tunelului. Clipeşte şi îşi mişcă degetele într-un gest reflex.

„E o minune că mai este în viaţa şi ne rugăm la Dumnezeu în fiecare clipă”. Asta spun rudele lui Codruţ Oprea care încă de anul trecut este pe patul de spital, iar de câteva zile este ţinut în viaţa doar de aparate. „Are instictul de autoapărare, mişcă din degete. Acum cred că am început să îşi mai revină din sedaj. Clipeşte, încă nu a deschis ochii bine, nu se uită direct la mine, dar îi deschide. Eu vorbesc mereu cu el pentru că ştiu că mă aude. E o terapie pentru el să fim acolo şi să vorbim cu el. Simte protecţia mamei, a tatălui. E mai liniştit în momentul în care îmi aude vocea sau când mama lui îl mângâie. Când mă rog la Dumnezeu, eu simt cum se creează o legătură între noi. Oamenii de la Floreasca au grijă de el şi este monitorizat zilnic de directorul Radu Macovei”, ne-a spus cu tremur în glas, Adrian Oprea, tatăl poliţistului.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca susţine însă că starea lui Codruţ nu s-a modificat. „Este la fel de gravă. Este posibil ca un simptom disparat să fie un semn bun pentru cineva drag pacientului dar în momentul de faţă nu este nicio modificare în sens pozitiv“, a explicat Opriţa.


Trebuie să moară pentru a fi decorat


Tatăl lui Codruţ ne-a mai povestit că a mers la MAI şi a cerut ca fiul său să fie decorat cât încă mai este în viaţă pentru că s-a jertfit pentru siguranţa şi ordinea publică. „Am fost la minister pentru a cere să fie decorat şi mi s-a spus că nu poate fi decorat în viaţă, ci doar post mortem. Am zis că acum cât mai mişcă un deget trebuie decorat nu după ce moare. După moartea sa nu mai am nevoie de decoraţii. Eu mă simt cu conştiinţa hărtuită pentru că eu l-am împins să se facă poliţist, dar asta e. Am zis că ţara asta are nevoie de oameni care să o apere de infractori”, a mai spus Adrian Oprea.

Filmul agresiunii

Codruţ Oprea a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgovişte, de un tânăr pe care îl anchetase în urmă cu câteva luni, George Daniel Uţă, de 21 de ani. Agresorul, zis şi Danezul, un cunoscut al lumii interlope din Târgovişte, a ajuns în vizorul poliţiei după ce, în luna aprilie, şi-a bătut cu bestialitate prietena, fiica unui şef de post din judeţul Dâmboviţa.

Incidentul s-a petrecut  la începutul lui septembrie a anului trecut într-o noapte de sâmbătă, într-un bar de fiţe din centrul municipiului Târgovişte. Deşi era în afara orelor de program, Codruţ Oprea voia să verifice unele suspiciuni legate de consumul de droguri în localul respectiv. În jurul orei 4.30, pe când se afla în grupul sanitar al clubului, Codruţ Oprea a fost lovit în cap, din spate, cu o sticlă. Agresorul, George Daniel Uţă, a sărit imediat pe geam şi a dispărut. Poliţistul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Târgovişte. Fiindcă intrase deja în stare de comă, medicii au hotărât să-l transfere la Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Doi tineri din Cluj au fost arestaţi preventiv, fiind acuzați că au violat minore. Dezvăluiri din anchetă
Horoscop luni, 27 octombrie. Leii au de învățat o lecție importantă, Balanțele iau o decizie radicală
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Tânără de 23 de ani, găsită moartă după un an. Ultimul ei mesaj a fost către ChatGPT
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian