Primarul din Vlădeni, suprins în „offside“ de către ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul din Vlădeni, suprins în "offside" de către ANI

Agenţia Naţională de Integritate susţine că opt foşti şi actuali aleşi locali s-ar afla în conflict de interese sau în incompatibilitate, pentru că au deţinut contracte de muncă sau de administrare a unor societăţi, în paralel cu funcţia publică.

ANI a constatat conflictul de interese în cazul lui Marin Călin, primarul comunei Vlădeni, judeţul Dâmboviţa, Petru Brînzei, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Cornereva, judeţul Caraş-Severin şi în cazul lui Florin-Laurenţiu Cazacu, fost consilier local (viceprimar) al comunei Răsmireşti, judeţul Teleroman.

Potrivit ANI, primarul Marin Călin din Vlădeni a semnat contractele de asistenţă juridică încheiate între Primăria comunei şi Cabinetul Individual de Avocatură „Adrian Chiţescu”, reprezentantul legal al primarului în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate, „persoana evaluată având astfel posibilitatea să anticipeze realizarea unui folos pentru sine, dar şi pentru Cabinetul de Avocatură “Adrian Chiţescu”, persoana evaluată având o relaţie de angajament cu acesta la data semnării contractelor de asistenţă juridică”.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani