Primari PDL ameninţaţi cu excluderea: Au colaborat cu PSD şi îl susţin pe Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarii propuşi pentru excludere sunt cei din localităţile Rascăieţi, Brăneşti, Dobra şi Brezoaele

Prim-vicepreşedintele PDL Dâmboviţa, Jean Popescu, a anunţat că patru primari din judeţ vor fi propuşi pentru excluderea din partid, după ce au participat la Consiliul Naţional al PSD, de la Craiova, unde Victor Ponta şi-a anunţat oficial candidatură la alegerile prezidenţiale.

Este vorba despre primarii din localităţile Rascăieţi, Brăneşti, Dobra şi Brezoaele.

  

"Oficial sunt membrii noştri, dar noi ne-am îndepărtat de cei care au luat-o pe alte căi. Pe primarii care au participat la Consiliul Naţional al PSD de la Craiova nu poate să-i dea afară Biroul Permanent Judeţean, este vorba de Consiliul Judeţean de Coordonare, care probabil va fi într-o săptămâna. Atunci se va luă o decizie. Vom propune excluderea primarilor şi poate că sunt mai mulţi decât cei trei - patru care au fost la Craiova. Pe cei de la Craiova sigur îi vom propune pentru excludere. Propunerea o face BPJ, iar decizia o ia Consiliul de Coordonare. Am înţeles că la Craiova a fost primarul de la Răscăieţi, care a plecat de mult, a fost cel de la Brăneşti, de la Dobra şi Brezoaele. Mai avem şi o listă de consilieri pe care îi dăm afară. Motivele sunt inactivitate şi colaborare cu PSD", a spus Jean Popescu. 

  

Premierul Victor Ponta şi-a anunţat oficial candidatură la alegerile prezidenţiale, pe 29 iulie, la Craiova, în cadrul unui Consiliu Naţional al PSD, unde a primit şi asigurări legate de sprijinul partidului sau, în cadrul unui eveniment la care au participat circa 6.000 de social-democraţi.  

Mai multe pentru tine:
Recomandarea neurologilor: fructul pe care toate persoanele peste 50 de ani ar trebui să-l consume
Kate Middleton, ca regină, spală rușinea predecesoarelor. A terminat facultatea, în timp ce Diana nu și-a luat nici Bacul
Ce culoare îți poartă noroc? Află răspunsul după luna în care te-ai născut
Situație halucinantă în Râșnov. Un bărbat condamnat pentru tentativă de viol a ucis cu cruzime un animal, sub privirile înspăimântate ale copiilor. În lipsa Poliției, micuții l-au închis pe individ în ghenă: „Sunt marcați pe viață pentru ceea ce au văzut”
Cea mai mare gară din lume a fost inaugurată. Terminalul său impresionant acoperă o suprafață echivalentă cu 170 de terenuri de fotbal
Rusia ironizează liderii europeni: „Coaliția războinică l-a lingușit pe Trump. Întrebarea e ce cântă Zelenski acasă despre teritorii”
Crunta bătălie pentru Putere din Harem
Jamila, mărturisiri emoționante despre familia soțului ei marocan: „Vă doresc din suflet și vouă să puteți face la fel”
Cât a plătit Mădălin Ionescu pentru o masă de 4 persoane în Grecia. Ce surpriză i-au făcut grecii fiului său în restaurant: „O țară care a fost în faliment, dar azi prosperă”
17 ani fără Ilarion Ciobanu. A murit demn, măcinat de o boală cruntă: „A refuzat banii”. Fiul îi seamănă leit și e tot actor
"Dați-ne bârfe regale sau un divorț sau nu primiți nimic!" Harry și Meghan, puși la colț în dealul cu Netflix