Premieră în istoria serviciului 112. Numărul urgenţelor reale l-a depăşit pe cel al apelurilor false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2019, pentru prima dată în istoria serviciului 112, s-a sunat de mai multe ori pentru a anunţa urgenţe reale decât pentru non-urgenţe, potrivit STS Dâmboviţa.

Tot mai mulţi cetăţeni au conştientizat că numărul 112 este destinat urgenţelor. Numărul apelurilor non-urgente a scăzut semnificativ faţă de anul 2014.

Potrivit statisticilor Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în perioada ianuarie-noiembrie 2019 s-au înregistrat 10.437.328 apeluri la numărul 112, dintre care 5.404.650 (51,7%) au reprezentat cu adevărat urgenţe. Raportat la perioada similară a anului 2014, numărul apelurilor non-urgente la 112 a scăzut cu 45%.

„Astfel, dacă în ianuarie-noiembrie 2014 s-au înregistrat 9.907.825 apeluri care nu reprezentau urgenţe, în anul 2019 numărul acestora a scăzut la 5.032.678, fiind înregistrată cea mai mică valoare a numărului de apeluri la 112 care nu au semnalat urgenţe. Totodată, este pentru prima dată în istoria serviciului când numărul apelurilor de urgenţă reale este mai mare decât cel al apelurilor clasificate ca non-urgente”, se arată într-un comunicat al STS Dâmboviţa.

Scăderea numărului de apeluri care nu semnalează urgenţe reale este rezultatul campaniilor de conştientizare privind apelarea responsabilă a numărului 112, desfăşurate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale împreună cu agenţiile specializate de intervenţie din cadrul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă. 

„În ceea ce priveşte tipologia urgenţelor şi distribuţia pe agenţii, pentru perioada ianuarie – noiembrie 2019, cele mai multe apeluri de urgenţă au fost transferate la Ambulanţă - 55,50% (3.473.657), urmate de Poliţie – 22,91% (1.433.892), ISU-SMURD – 16,95% (1.060.666), Jandarmerie – 4,20% (262.950) şi alte agenţii – 0,44% (27.384). În anul 2019, timpul mediu de transfer al unui apel de la operatorii STS la dispecerii agenţiilor de intervenţie a fost de 54,25 secunde, iar timpul mediul de preluare a apelurilor este de 4,35 secunde. Raportat la indicele de performanţă recomandat de EENA (European Emergency Number Association), a cărui valoare pentru timpul mediu de preluare este de 12 secunde, timpul mediu de preluare din România este de aproape trei ori mai mic”, se mai arată în document.

Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. „Reamintim cetăţenilor că apelarea 112 în situaţii care nu reprezintă un pericol pentru viaţă, proprietate sau mediu provoacă întârzieri în acordarea ajutorului necesar persoanelor care sună pentru a anunţa urgenţe reale, iar acest lucru poate avea uneori consecinţe fatale”, mai spus operatorii STS.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta