PORTRET: Marin Manea, sculptorul care ne-a reprezentat la Strasbourg

Lucrările târgovişteanului se regăsesc în colecţii particulare din SUA, Canada, Franţa, Italia, Japonia. Consideră că lemnul este materialul care poate fi însufleţit numai dacă-l modelezi cu pasiune.

Cu sculptura cochetează din copilărie. Atunci, la 6-7 ani, scrijelea lemnul pe lângă cireada de vaci, aşa, să mai omoare timpul, nu se gândea că ar putea deveni vreodată un artist autentic.

„Cred că sculptura am descoperit-o din joacă. Acolo, pe câmp, la marginea pădurii, ca să nu te plictiseşti, căutai să faci ceva. Şi am început să cioplesc lemnul cu un briceag. Apoi, în şcoala primară, la orele de lucru manual, am lucrat diferite obiecte de uz casnic.

Pe acele vremuri, lemnul şi lutul alcătuiau elementele indispensabile într-o gospodărie ţărănească”, remomerează Marin Manea secvenţele din copilărie. Pe la 14 ani a plecat de acasă, mânat de sărăcie.

„Erau timpuri grele. Nu puteai să stai degeaba. Am lucrat o vreme la Piteşti. Făceam orice.Trebuia să-mi duci traiul de pe o zi pe alta”, povesteşte artistul. Ambiţia nu l-a părăsit, în ciuda problemelor existenţiale. Şi-a văzut şi de şcoală, ajungând în cele din urmă ofiţer în Armata Română.

Pasiune, redescoperită după zeci de ani

Marin Manea a aşezat o perioadă sculele în sertar. „Nu aveam timp să mai lucrez lemnul. Eram ocupat de dimineaţa până seara cu serviciul”, spune plasticianul. Reîntoarcerea la marea sa pasiune a survenit dintr-o întâmplare.

„Eram la ţară. Feciorul meu cel mic a găsit prin podul casei nişte linguri. Ca să scape de plictiseală, a început să le pirograveze cu un cui încins, să le dea o altă înfăţişare. Am văzut că ieşea ceva frumos. M-am dus şi am înprumutat de la un vecin un cuţit şi am început să incizez lemnul. Mi-am adus aminte repede ceea ce făceam în copilărie. Nu m-am mai oprit niciodată”, povesteşte Manea.

Un prieten i-a văzut lucrările şi a rămas uimit cu cât talent dă formă lemnului, cum îl însufleţeşte. L-a îndemnat să meargă la Şcoala Populară de Artă.

„Era prin 1975. M-am înscris şi am făcut la seral 3 ani. Am avut doi profesori buni, artişti desăvârşiţi, pe Corneliu Marinescu şi pe Marin Petre Constantin”, spune sculptorul.

Marin Manea consideră că nu poţi să faci artă fără o minimă pregătire teoretică, fără şcoală. „Trebuie să afli mai multe despre tehnicile de lucru, stiluri, istoria artei. Nu poţi să lucrezi oricum”, precizează artistul plastic.

Ne spune că Festivalul „Cântarea României” avea şi părţile sale bune. „Stimula spiritul competitiv. Artiştii erau sprijiniţi. Ne puneau la dispoziţie, gratuit, săli de expoziţii, ne asigurau transportul, cazarea la diferite evenimente culturale. Acum, fiecare e pe cont propriu”, declară cu mâhnire Marin Manea.

La Târgovişte, unde locuieşte de-o viaţă, a expus mai puţin. În schimb, sculpturile sale sunt cunoscute în întreaga Europă, ba chiar şi peste Ocean, în America şi Canada. Aproape şapte ani de zile, între 1985 şi 1992, lucrările sale au împodobit saloanele de artă din Franţa.

„Am mers în multe oraşe franţuzeşti. Pe atunci, ni se puneau la dispoziţie sălile gratuit. După 1990, nu s-a mai întâmplat aşa. Au zis că am intrat şi noi în Capitalism. În Franţa, cultura românească a fost întotdeauna apreciată”, mărturiseşte artistul.

Întrebări şi răspunsuri:

Aveţi un model în sculptură?

Nu pot să zic că mă inspiră cineva anume. Îmi place sculptura multor artişti şi în mod deosebit cea a lui Brâncuşi. Dar, să ştiţi că am fugit de asemănările cu opera brâncuşiană.

Nu am vrut ca cineva să-mi reproşeze vreodată că am copiat câte ceva din lucrările marelui Brâncuş.

Am aflat noi că sunteţi şi un colecţionar înrăit...

Aţi aflat bine. De mulţi ani, adun icoane. Fie le cumpăr, fie le primesc în dar la diferite expoziţii. Mai am şi o colecţie impresionantă de ceasuri mecanice. Deţin piese care au şi mai mult de o sută de ani. Unele sunt unicat. Ţin foarte mult la ele.

Ce îi place:

„Îmi place munca. Îmi place să lucrez. De multe ori, mă uit în atelier. Îmi place să călătoresc. Îmi place arta. Îmi place să vorbesc cu oamenii”, spune sculptorul.

Ce nu îi place:

„Nu îmi place minciuna. Nu îmi plac lenea, făţărnicia şi hoţia. Nu îmi place urâtul. Nu îmi plac oamenii care nu duc lucrurile până la capăt”, afirmă Marin Manea.

Profil:

Născut: 24 iulie 1931, Moşoaia-Argeş

Studii: Liceul „I.C. Brătianu” Piteşti, Şcoala de Ofiţeri Sfântu Gheorghe şi Şcoala Populară de Artă Târgovişte

Familie: Căsătorit, doi băieţi.