Ponta, despre condamnarea lui Voiculescu: Dacă aş fi un simplu cetăţean mi-aş spune părerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta spune că dacă ar fi un ”simplu cetăţean” şi-ar spune părerea despre condamnarea lui Dan Voiculescu, dar întrucât ocupă ”o funcţie publică” nu trebuie să comenteze deciziile justiţiei.

Întrebat, luni, la Târgovişte, unde a participat la o manifestare religioasă, cum comentează condamnarea lui Dan Voiculescu la zece ani de închisoare, premierul Victor Ponta a răspuns că nu doreşte să-şi exprime o opinie, în condiţiile în care ocupă o funcţie publică.

Dacă aş fi simplu cetăţean v-aş spune părerea mea. Ocup o funcţie publică, cea de prim-ministru, şi, după cum ştiţi foarte bine şi deciziile CSM sunt în acest sens, preşedintele, prim-ministrul trebuie să nu comenteze deciziile justiţiei. Consider că declaraţiile lui Băsescu de marţi au fost făcute pentru a influenţa justiţia şi eu nu vreau să fac aceeaşi greşeală”, a afirmat Victor Ponta.

De asemenea, întrebat dacă are de gând să îl graţieze pe Dan Voiculescu în situaţia în care va fi ales preşedinte al României, Ponta a spus că aceste ”susţineri” ale PNL sunt, de fapt, ”discursul lui Traian Băsescu”.

Vreau să vă spun următorul lucru: am văzut aceste susţineri ale celor de la PNL şi mi-am adus aminte că în 2012 Traian Băsescu spunea că l-am suspendat pentru ca domnul Antonescu să graţieze nu ştiu ce oameni. Deci e exact acelaşi discurs al domnului Băsescu. Cei de la PNL acum fiind cu Traian Băsescu au acelaşi discurs şi nu vreau să facem politică când e vorba de lucruri serioase”, a spus Victor Ponta.

Şeful Guvernului a spus că va candida la alegerile prezidenţiale şi ”în mod democratic românii vor decide la vot cine va fi noul preşedinte”.

Ponta s-a aflat la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, unde a participat la sărbătoarea Sfântului Nifon.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, vineri, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul