Pomicultorii români, loviţi crunt de recoltele-record. Marea dilemă: pun merele la ţuică sau le lasă să putrezească

Cultivatori de meri din judeţul Dâmboviţa, una dintre regiunile pomicole de aur ale României, se plâng de cea mai bogată recoltă din ultimii 10 ani pe care n-au cui s-o vândă şi pe care ar prefera s-o lase să putrezească în pomi.

Dacă în anii trecuţi, Drumul Naţional 72 A Târgovişte – Câmpulung era plin de TIR-uri cu numere de Polonia care veneau la încarcat, anul acesta este linişte. Polonia a înregistrat o producţie record de mere şi nu mai are nevoie de merele noastre. O producţie peste aşteptări au înregistrat şi pomicultorii de pe Valea Dâmboviţei, iar lipsa comenzilor mari îi pune în mare încurcătură. Într-un an obişnuit, producţia de mere se ridică la 20-25 de tone la hectar, iar anul sare de 30 de tone.

Bune pentru ţuică

Frumosul de Voineşti, Ionatanul, Mărul Domnesc sau Goldenul vor ajunge, cel mai probabil, în damigenele cu ţuică, în lipsa clienţilor. Deşi producţia de mere de pe Valea Dâmboviţei pare a fi  cea mai bună din ultimii zece ani, pomicultorii nu au cui să o vândă. Nici preţul nu îi ajută. Acesta a rămas la valoarea din 2008, adică 18-20 de bani/kg.

"Chiar dacă era preţul scăzut şi în anii trecuţi, polonezii ne mai ajutau pentru că luau tiruri întregi de mere de industrie pe care le foloseau la producţia de săpun şi şampon. Acum că n-au mai venit ei nu avem ce să facem şi le băgăm la producţia de ţuică. Multe vor rămâne pe jos să se strice", ne-a spus Valerică, pomicultor.

Pomicultorii spun că nu îşi vor scoate nici măcar investiţia făcută anul acesta în livezi şi multi dintre ei prefera să lase merele neculese, pentru a nu fi  nevoiţi să le arunce.

Domnul Romeo a investit în livada sa, care se întinde pe aproximativ 10 hectare, peste 30.000 de lei. Este mâhnit că producţia românească nu are loc în marile lanţuri de magazine precum cele din import.

“Chiar nu ştiu ce să fac cu toată recolta. Am 10 hectare pline cu meri. Legea care obligă supermarkerturile să aibă 51% produse româneşti la rafturi cred că este o lege bună, dar nu se aplică. Dacă s-ar fi aplicat, până acum ar fi trebuit să fim contactaţi de aceste magazine. Stăm cu tonele de mere degeaba. Cu merele de industrie, mai ales, nu avem ce să facem. În anii trecuţi mai veneau polonezii, ungurii, dar acum nu mai vin”, spune Romeo Stancu.

De aceeaşi părere sunt şi alţi pomicultori care spun că statul nu îi ajută absolut deloc să-şi valorifica marfa.

“Românii mănâncă mere de import, deşi noi aici avem mere de ni se strică şi nu avem ce să facem cu ele. Nu găsiţi pe nicăieri mere atât de gustoase ca la noi. În supermarketuri sunt ele frumoase, dar sunt stropite cu cearcă, cu te miri ce substanţe. E bătaie de joc. Nu ne ajută nimeni. Cheltuim în fiecare an sume mari de bani şi nu ne alegem cu nimic, dar altceva nu ştim să facem”, spune domnul Laurenţiu.

Le lăsăm pe pământ să le mănânce caprele şi oile

“Avem mere multe, dar nu se vând. Merele frumoase abia le dăm cu un leu pe kilogram. Străinii n-au mai venit ca în alţi ani, iar în aceste condiţii le valorificăm prin comună, prin Bucureşti. Nu mai rentează deloc. Am copii la facultate, dar cu ce să le cresc. Merg aşa din inerţie. Cu ce să îi cresc, cu aer? Preţul e derizoriu. Le lăsăm pe pământ să le mănânce caprele şi oile, pentru că nu avem ce să facem cu ele. De 10 ani nu am mai făcut atât de multe mere. Hai să spun că îmi scot investiţia, dar la anul nu mai am cu ce să fac treabă”, mai spune domnul Laurenţiu.

Un kg de mere, cât o eugenie 

Preţul unui kilogram de mere sare rareori de un leu, dar şi acelea trebuie să de callitatea I. 

“Preţul e de nimic. Cu un kilogram de mere abia poţi cumpăra o eugenie. N-avem nicio speranţă să ne ajute statul, pentru că intrare nu avem în supermarketuri. Merele noastre ajung la pieţe şi o mai vindem la stradă. Cu timpul trebuie să renunţăm, decât să munceşti degeaba”, ne-a spus un alt pomicultor.

Domnul Costel îşi vinde marfa în piaţa din Giurgiu. La tarabă, abia scoate 1,5 lei pe kilogramul de mere. Este dezamăgit de faptul că românii nu ştiu să facă diferenţa în ceea ce priveşte calitatea fructelor.  

“Mai prost ca anul acesta nu a mers niciodată. Eu plătesc la piaţă 450 de lei pe o tarăbă, pe lună. Abia vând de banii ăştia la tarabă, şi dau mere frumoase, abia cu 1,5 – 2 lei. Pe cele de industrie le las pe câmp, nici mă mai sinchisesc să se ridic pentru că dacă mai plătesc şi om şi maşină să mi le ia ma pun gaj la bancă”, spune Costel Ilinca.

Polonezii erau, până nu demult, singurii străini care ne mai cumpărau marfa, atât fructele, cât şi legumele. Anul trecut, producătorii de cartofi de la Lunguleţu au primit o gură de oxigen după ce polonezii au cumpărat sute de tone de cartofi.

Fiecare hectar de livadă i-a costat pe proprietari între 3.000 şi 6.000 de lei, însemând tăieri, stropiri şi îngrăşăminte.  

O altă variantă de desfacere pentru pomicultori ar fi sucul de mere. Dacă fructele se vând cu preţuri cuprinse între 1 şi 1,5 lei, sucul se dă 5-6 lei litrul, însă nu este căutat în cantităţi atât de mari.