Piraţii rutieri, luaţi la bani mărunţi de poliţişti. Sute de amenzi la nivel naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Rutieră a organizat o amplă acţiune, în perioada 1 – 4 august, pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane. Oamenii legii au depistat 244 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane.

În urma acţiunii au fost dispuse 201 imobilizări de autovehicule folosite de „piraţi”.

La nivel naţional poliţiştii au controlat 21.291 de autovehicule şi 13 societăţi comerciale, fiind constatate 123 de infracţiuni (6 de natură economică, 80 la regimul circulaţiei rutiere şi 37 alte feluri).

De asemenea, au fost aplicate 4.032 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la O.U.G. nr. 195/2002, 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 106 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative.

„Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reţinute 21 de permise de conducere şi retrase 223 de certificate de înmatriculare.  În activităţi, alături de poliţişti rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalităţii economice şi de la transporturi, au fost angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităţilor din domeniu continuă”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG