Păstrăvăria Pucioasa - de la venituri de miliarde de lei, la oprirea activităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Păstrăvăria Pucioasa

Păstrăvăria producea, cu ani în urmă, sute de tone de peşte care ajungeau pe mesele românilor dar şi în restaurante. Din lipsa unor soluţii optime, dar mai ales a banilor, locaţia a devenit una pustie. Doar 2 bazine din 40, pline cu apă tulbure, mai produc, însă nu păstrăv, ci caras.

De la miliarde de lei, obţinute din valorificarea deliciosului păstrăv în fiecare an, s-a ajuns la creşterea, doar din plăcere, a carasului. Doar bazinele în care, odinioară se scălda mândru păstrăvul curcubeu, mai amintesc de faptul că acolo a fost o crescătorie.

Plantele au năpădit de-a dreptul zeci de bazine iar unele dintre ele s-au sfărâmat din cauza intemperiilor. În urmă cu mai bine de cinci ani, păstrăvăria din oraşul-staţiune Pucioasa producea peste 150.000 de peşti. S-a ajuns ca în 2011 să mai producă doar câteva mii. Din luna mai însă, creşterea peştilor a fot abandonată complet din lipsa soluţiilor viabile care să le asigure viaţa.



Alimentare din baraj


Cum alimentarea se face direct din baraj, apa era neconformă iar pierderile nu au întârziat să apară. „Pierderile prin mortalitate peste limitele normale înregistrate an de an, s-au datorat în special calităţii necorespunzătoare a apei de alimentare a bazinelor. În ultmii ani, în afara variaţiilor mari de temperatură de 1-3 grade Celsius, aproximativ 120 de zile pe an, cu scăderea oxigenului dizolvat sub 6 mg/l, după ploi şi viituri, apa a reprezentat un real pericol pentru peşti. Apa avea un grad excesiv de turbiditate, ceea ce a dus la decesul acestora”, a declarat inginerul Codruţ Susai, responsabilul pe zona de Acvacultură şi Vânătoare din cadrul Direcţiei Silvice Târgovişte.



Au existat perioade lungi în care peştii nu au mai putut fi hrăniţi. „Este păcat că s-a distrus păstrăvăria pentru că eu mă duceam în fiecare săptămână să cumpăr. Luam peşte proaspăt şi ştiam că e îngrijit bine. Sper să rezolve această problemă şi să putem merge din nou acolo să ne aprovizionăm”, ne-a spus Vali Barbu, patronul unui mic magazin din Pucioasa.



Sistem italian de filtrare a apei


Regia Naţională a Pădurilor Romsilva va aloca anul acesta, până la un milion de lei, bani necesari pentru realizarea unui sistem de filtrare a apei, care să asigure producţiei un nivel optim de oxigen. „Toate conductele vor fi schimbate şi vom avea un sistem de filtrare fosoloit în Italia, la alimentarea localităţilor. Singura sursă de apă rămâne în continuare barajul. Am încercat să facem chiar şi puţuri de adâncime, însă nu a mers. În primăvara anului viitor sperăm să avem din nou producţie”, a mai spus Codruţ Susai.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”