Ouăle, un pericol pentru sănătate? Care sunt explicaţiile medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu recent realizat la Harvard a constatat faptul că persoanele care consumă cel puţin un ou pe zi au avut un risc semnificativ mai mare de deces. Mai mult, studiul arată că pot bloca arterele asemenea fumatului şi pot produce diabet de tip II.

Studiul îi pune pe gânduri pe cei care obişnuiesc să consume ouă în fiecare dimineaţă, mai ales pe sportivi sau pe cei care practică fitness-ul la un nivel înalt, pentru că un ou pe zi este asociat în mod semnificativ cu o durată de viaţă mai scurtă. 

Studiul arată că ouăle pot bloca arterele, asemenea fumatului. S-a studiat strict gălbenuşul de ou, care, consumat în cantităţi mai mari ar dezvolta probleme cardiace, ca urmare a blocării arterelor. Mai mult, persoanele care obişnuiesc să consume 3-5 ouă pe săptămână pot dezvolta riscul de apariţie al diabetului de tip II cu până la 50%, iar grăsimile din gălbenuş atacă ficatul.

Ce spun medicii români

“Nu e nimic adevărat. Ouăle sunt sănătoase. Probabil că sunt nişte speculaţii care s-au făcut pe tema asta, pentru că acest produs nu are cum să crească glicemia şi, deci, să producă un diabet de tip II. Ele nu sunt bune în cantitate mare, dar nu este o problemă de determinare a apariţiei unui diabet zaharat de tip II, care este o chestiune legată de alte alimente”, ne-a spus medicul Mihai Abramescu (foto dreapta), medic primar gastroenterolog.

“Toate grăsimile atacă ficatul”

„Grăsimile din gălbenuş atacă ficatul, dar nu în măsură atât de mare. Oricum, toate grăsimile atacă ficatul, produc steatoză, adică depunere de grăsimi, dar nu de la ouă ni se trag problemele de ficat, chiar dacă mâncăm şi 10 ouă pe săptămână. Putem mânca zilnic câte un ou fiert. E bună şi omleta, care este făcută din mai multe  ouă, nu se întâmplă nimic, mai ales dacă le servim alături de legume”, mai spune medicul târgoviştean.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Maria Buză are un meniu de poveste. Actrița mănâncă o dată pe zi: „Dacă este curat prin frigider, rămân nemâncată”
Ucraina îl va nominaliza pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace dacă va trimite rachete Tomahawk Kievului. Anunțul făcut de Zelenski
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Fosta judecătoare care l-a condamnat pe Sorin Oprescu, despre miza reducerii pedepsei: „Este legată de liberarea condiționată. În loc de 8 ani, va face doar 6”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Zodiile care vor da nas în nas cu fericirea în această toamnă. Acești nativi vor plânge de bucurie
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea