Omar Hayssam rămâne în închisoare. Cererea de întrerupere a pedepsei a fost respinsă definitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cererea lui Omar Hayssam de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale, a fost respinsă definitiv, miercuri, de magistraţii Curţii de Apel Ploieşti. Astfel, Hayssam rămâne în închisoare.

Hayssam rămâne în închisoare. Cererea de întrerupere a pedepsei a fost respinsă definitiv

Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Ploieşti, contestaţia depusă de Omar Hayssam a fost respinsă ca nefondată.

Acesta a contestat decizia dată de Tribunalul Dâmboviţa, în octombrie anul trecut, prin care a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepesei, pe motive medicale.

Decizia Curţii de Apel este definitivă.

Omar Hayssam este încarcerat în Penitenciarul Mărgineni.

Instanţa a menţinut soluţia din 17 octombrie luată de Tribunalul Dâmboviţa, iar Hayssam a fost obligat să plătească 1.500 de lei cheltuieli judiciare către stat: transport, escortă, analize medicale.

În 2016, Omar Hayssam (n.r. – acum în vârstă de 56 de ani) a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 24 de ani şi patru luni închisoare în dosarul „Manhattan”, cel în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice. Condamnarea a rezultat prin contopirea altor trei pedepse pronunţate pe numele sirianului.

Omul de afaceri a mai fost condamnat de instanţele din România în alte patru dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, 3 ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei în dosarul lui Mustafa Tartoussi, cel care l-a ajutat pe Hayssam să părăsească ţara la bordul vasului „Iman T”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț