Oamenii legii, mesaj pentru deţinătorii de arme. Reguli de urmat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit legii, titularul dreptului de a purta şi folosi arme letale are obligaţia de a păstra arma şi muniţia înscrisă în permisul de armă în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.

Comunicat integral al IPJ Dâmboviţa pentru deţinătorii de arme

Păstrarea armei şi muniţiei la domiciliul sau reşedinţa deţinătorului, se face în locul special destinat, în condiţiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a legii, exceptând armele de apărare şi pază care se pot regăsi asupra deţinătorului. 

Titularul dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi folosire, este obligat să păstreze armele letale şi muniţiile acestora, la domiciliul sau la reşedinţa menţionate în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau pardoseală, încuiate şi asigurate astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate.

Aceste dulapuri sau casete trebuie să fie prevăzute cu compartimente diferite care să fie asigurate fiecare cu câte un sistem de închidere, pentru păstrarea muniţiei separat de arme. Armele letale, cu excepţia celor de apărare şi pază, se păstrează neîncărcate cu muniţie.

În cazul unui număr mai mare de 15 arme letale, deţinătorul are obligaţia de  a amenaja la adresa prevăzută în permisul de armă, un spaţiu special destinat depozitării care să respecte condiţiile de mai sus şi să fie dotat cu sisteme electronice de alarmare, avizate de organul de poliţie competent şi conectate la un dispecerat de alarmare şi intervenţie specializat.

Muniţia destinată armelor letale se păstrează numai în dulapuri metalice, în casete sau, după caz, în compartimente separate faţă de cele în care se păstrează armele pentru care este destinată, cu excepţia armelor de apărare şi pază care pot fi păstrate împreună cu o cantitate de cel mult 12 cartuşe destinate unei singure arme şi a armelor de vânătoare sau de tir pentru care titularul are drept de port şi folosire, caz în care poate fi păstrată împreună cu o singură armă dintre acestea, o cantitate de cel mult 10 cartuşe cu proiectil.

De asemenea, poliţiştii dâmboviţeni atrag atenţia cetăţenilor cu privire la necesitatea respectării prevederile Legii nr.17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, care stabilesc cazurile punctuale în care se poate face uz de armă, în funcţie de calitatea persoanei şi tipul de armă deţinută precum şi obligaţiile conexe instituite în sarcina deţinătorilor de arme cu ocazia efectuării uzului de armă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie