„O pădure cât o ţară”, proiectul CJ Dâmboviţa pentru plantarea a 10.000 de puieţi în patru zone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul „O pădure cât o ţară”, finanţat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa (CJD), prinde rădăcini şi a continuat astăzi cu o nouă acţiune de plantare de puieţi în comuna Aninoasa.

La acţiunea de plantare din Aninoasa au fost plantaţi 2.500 puieţi (1.200, salcâm, 800, frasin şi 500, ulm). Acţiunea de împădurire a atras pe şantier numeroşi voluntari, elevi şi cadre didactice de la Şcoala din Aninoasa.

Proiectul de educaţie civică este în valoare totală de 19.140 lei, dintre care 17.100 lei reprezintă finanţare nerambursabilă din bugetul CJD, ca urmare a semnării contractului de finanţare în etapa a doua a programului. 

„Prin proiect, se vor organiza campanii de ecologizare, activităţi de împădurire şi alte activităţi de protejare a mediului înconjurător. Totodată, se urmăreşte creşterea gradului de participare a copiilor la protejarea mediului şi, astfel, o participare activă la viaţa comunităţii dâmboviţene. În urmă cu două săptămâni, în comuna Dobra, în cadrul aceluiaşi proiect, au fost plantaţi 1.300 de puieţi de salcâm şi frasin”, a precizat CJ Dâmboviţa.

Proiectul prevede plantarea unui număr de 10.000 de puieţi, iar în judeţul Dâmboviţa au fost identificate patru şantiere de împădurire.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026