O nouă serie de elevi de clasa I participă anul acesta la „Şcoala siguranţei Tedi”, un program educativ derulat de Poliţia Română şi Maspex Romania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansată în septembrie 2018, sesiunea de înscrieri în program a generat o nouă surpriză plăcută organizatorilor, numărul de elevi doritori să participe la acest demers educativ depăşindu-l pe cel  din anii precedenţi.

Astfel, în anul şcolar 2018-2019, peste 41.000 de elevi de clasa I din toată ţara vor învăţa, în mod creativ, cum să conştientizeze pericolele, cum să le evite şi să le gestioneze. La finalul anului, ei li se vor adăuga celor peste 100.000 de copii care au absolvit Şcoala siguranţei Tedi în perioada 2015-2018.

„La Şcoala Gimnazială nr. 3 din Moreni, judeţul Dâmboviţa, a avut deja loc una dintre primele lecţii ale Şcolii siguranţei. În prezenţa mult îndrăgitei mascote Tedi, elevii, coordonaţi de doamna învăţătoare, au primit informaţii preţioase de la poliţişti, despre siguranţa la şcoală şi despre situaţii particulare (recunoaşterea manifestărilor de tip bullying, crearea unor relaţii de prietenie între colegi şi rezolvarea nonviolentă a situaţiilor conflictuale). Poliţiştii din structurile de prevenire, rutieră, criminalistică şi acţiuni speciale au fost la „lecţia deschisă” şi cu tehnica din dotare, realizând demonstraţii pe înţelesul celor mici”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

La această activitate a participat şi Anca Sână Serea, om de televiziune şi blogger de parenting. La Şcoala siguranţei Tedi vor fi cooptate şi alte persoane publice care, prin experienţa şi imaginea lor, influenţează şi constituie exemple de urmat de către cei mici.

„Activităţile concepute pentru predarea informaţiilor despre siguranţă respectă nevoia copilului de a învăţa prin joc. La vârsta de 6-7 ani, minorul se dezvoltă din punct de vedere cognitiv, fizic, social şi emoţional prin joacă. Proiectul Tedi nu vizează învăţarea pe de rost a unor informaţii, ci asimilarea unor cunoştinţe şi dezvoltarea unui set de abilităţi la care copilul să apeleze în diverse situaţii. Parteneriatul cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Poliţia Română a asigurat adaptarea tuturor materialelor elaborate de Tedi la vârsta copiilor şi respectarea dreptului acestora la o educaţie de calitate”, mai precizează Poliţia.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică