„Noaptea Muzeelor 2012”, la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte se alătură şi în anul 2012 programului cultural european „Noaptea Muzeelor”, iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicaţiilor din Franţa şi ajuns la cea de-a VIII-a ediţie. Anul acesta, la fel ca şi la ediţiile precedente, muzeul va fi deschis între orele 18:00 – 24:00, intrarea fiind liberă.

Locaţii:  Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189
Muzeul de Artă, str. Calea Domnească, nr. 185
Ansamblul Monumental “Curtea Domnească”, str.Calea Domnească, nr. 181
Muzeul Tiparului şi al Cărţii Româneşti Vechi, str.Calea Domnească, nr. 181
Data: 19 Mai 2012, orele 18:00 – 24:00

Programul serii va fi completat  de spectacole de divertisment, concerte de muzică clasică şi vizionare de filme istorice , dar şi de  lansarea celui de-al treilea produs,  care face parte din strategia Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte privind dezvoltarea mărcii „Turnul Chindiei”.
Scopul evenimentului il constituie descoperirea şi conştientizarea valorilor culturale, precum şi stimularea interesului publicului larg asupra bogăţiei şi diversităţii patrimoniului cultural naţional şi european, asigurând accesul gratuit la colecţiile muzeale.

Programul Nopţii Muzeelor

19 Mai 2012
Orele 18.00 – 19.30 Spectacol de divertisment susţinut de elevii “Şcolii Micilor Vedete” şi Teatrul Junior Târgovişte condus de prof. Victor Mihalache (se va desfăşura în curtea Muzeului de Istorie)
Orele 19.30 – 21.30 Concert de muzică clasică susţinut de elevii Liceului de Arte “Bălaşa Doamna” Târgovişte (se va desfăşura în curtea Muzeului de Istorie)
Orele 20.30 – 21.30 Concert instrumental susţinut de grupul coral  “Appassionato” al Facultăţii de Ştiinţe şi Arte, Universitatea Valahia Târgovişte. Invitaţi: Dirijor prof. Florin Emil Nicolae Badea; solişti: Mihaela Micuţă - soprană, Sorin Baroţi – pian, Ghergu Izabela – violoncel,Manea Mihaela – pian. Prezintă Miruna Vâju.
(se va desfăşura în Beciul “Mircea cel Bătrân” de la Curtea Domnească)
Orele 22.00 – Lansarea Vinului “Nunta Domniţei” ( va avea loc în Beciul “Petru Cercel” de la Curtea Domnească)
Orele 18.00 – 20.00, 20.00- 22.00, 22.00 – 24.00 – Vizionare de filme istorice la Muzeului Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti
Orele 18.00 – 24.00 - Publicul participant are posibilitatea să viziteze gratuit expoziţia permanentă a Muzeului de Artă, a Muzeului de Istorie, Muzeului Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti,  Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” dar şi expoziţiile temporare.

Organizatori:
Consiliul Judeţean Dâmboviţa
Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte
Universitatea Valahia Târgovişte,  Facultatea de Ştiinţe şi Arte
Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte
   
Colaboratori:
Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa
Teatrul Municipal Târgovişte
Teatrul Junior şi Şcoala Micilor Vedete Târgovişte
Cramele Recaş
Biroul Relaţii Publice al C.N.M. “Curtea Domnească” Târgovişte

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”