NEGLIJENŢĂ Toamna i-a prins cu acoperişurile distruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

10 blocuri afectate de furtuna din iulie au şi acum şarpantele deschiolate fiindcă proprietarii nu se grăbesc să obţină sprijinul financiar oferit de administraţia locală. Primăria Târgovişte repară gratuit acoperişurile luate de vijelie, cu condiţia ca asociaţiile să achite taxa de 100 de lei pentru obţinerea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de contrucţie.

Administraţia locală s-a mobilizat rapid şi, în mai puţin de 24 de ore de la producerea furtunii din seara de 20 iulie, aleşii au aprobat ca acoperişurile distruse să fie reparate pe banii municipalităţii. În sarcina asociaţiilor de proprietari nu a căzut decât obligaţia de a face cunoscute pagubele şi a obţine certificat de urbanism şi autorizaţie de construcţie. Comisia constituită la nivelul Primăriei Târgovişte a analizat fiecare solicitare în parte şi a propus spre finanţare 41 de acoperişuri de bloc pentru care s-a dovedit că pagubele fuseseră produse de furtuna din 20 iulie. Lucrările sunt executate de SC Municipal Construct, societate aflată în subordinea Consiliului Local, în limita a 45 de euro/mp.

Întârziaţii mai au o ultimă şansă

„La această dată, au fost reparate acoperişurile pentru 20 de blocuri, iar alte 11 vor fi definitivate în următoarele două săptămâni. Avem însă 10 cazuri unde nu ne-am apucat de lucru, întrucât cei de la asociaţiile de proprietari nu au depus la Primărie documentele în vederea obţinerii certificatului de urbanism şi, după caz, a autorizaţiei de construcţie. Noi putem să executăm gratuit reparaţiile, dar nu şi ilegal”, precizează ing. Marius Constantinescu, city-managerul Târgoviştei.

Devizul de lucrări aprobat de consilieri pentru toate cele 41 de blocuri depăşeşte 1,2 milioane de lei, media costurilor fiind de 22,6 euro/mp. Municipalitatea a trimis pentru ultima dată note ultimative asociaţiilor pentru a plăti taxa de 100 de lei în vederea obţinerii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie şi astfel să se poată demara lucrările şi în celelalte 10 blocuri.

„Consider că nu este deloc mare contribuţia locatarilor, ţinând cont de faptul că administraţia investeşte aproximativ 20.000 de lei pentru repararea unui acoperiş. Mai avem puţină răbdare şi îi mai aşteptăm. Este păcat de Dumnezeu să se piardă o asemenea oportunitate”, declară primarul Gabriel Boriga.

Locatarii nu ştiu de ce nu au demarat până acum lucrările şi în blocurile lor. Credeau că aceasta este capacitatea de acţiune a celor din Primărie. „Eu m-am gândit tot timpul că au muncitori puţini la firmă, nicidecum că sunt probleme cu actele. Am fi de tot râsul să rămânem cu acoperişurile distruse fiindcă nu suntem în stare să plătim un milion de lei. Voi face demersuri la administrator să grăbim lucrurile, că a venit toamna, se anunţă ploi, iar noi suntem cu acoperişurile luate de vânt”, spune un locatar din blocul 23 din Micro III, unul din cele zece incluse în lista neagră.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată