Momentul aşteptat în Corbii Mari. Autorităţile spun că pandamia este ţinută sub control în focar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focarul din comuna dâmboviţenă Corbii Mare pare să stingă încetul cu încetul. În acest moment, în comună mai sunt doar 9 persoane în izolare la domiciliu, iar numărul celor confirmate pozitiv s-a oprit la 20. De asemenea, cei trei dâmboviţeni care au murit sunt din Corbii Mari.

Virusul a fost adus în localitate dintr-o clinică privată de dializă din Bucureşti. Primarul Ionuţ Bănică a precizat că duminică, 12 aprilie, a fost ultima zi de izolare pentru contacţii direcţi ai persoanelor infectate. 

COMUNICAT DE PRESĂ

„Comuna Corbii Mari a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă în ultimele trei săptămâni. O perioadă în care a trebuit să dăm un test incredibil al unităţii şi solidarităţii în faţa unui duşman invizibil, dar atât de periculos – virusul COVID-19.

Am avut în localitate primul caz al unei persoane confirmate pozitiv. La două zile am avut şi primul deces, iar în mai puţin de o săptămână am înregistrat 20 de cazuri confirmate. Toate au avut drept sursă de infecţie o clinică din Bucureşti, şi nu pe cineva local. Au fost momente dramatice, cu o comunitate care putea să alunece foarte uşor de la precauţie la panică. Oamenii au fost îngrijoraţi, speriaţi. A trebuit să luăm măsuri, unele severe, aplicate cu rigoare, pentru a evita o situaţia ca la Ţăndărei, de pildă.

Bilanţul acestui moment: 20 de persoane confirmate pozitiv cu COVID-19 (3 decese).

Au fost momente de suferinţă şi privaţiuni pentru locuitorii din Corbii Mari, marcate de un efort incredibil al fiecărei familii. Dar acest sacrificiu a contat enorm ca să trecem peste un moment critic. Şi astăzi, când vorbim, pot spune că am depăşit acel moment. Astăzi, toate cele 195 de persoane care au fost contacţi direcţi ai celor confirmaţi pozitiv au ieşit din izolare, fără nicio problemă de sănătate.

Cel mai îmbucurător lucru este acela că în comuna Corbii Mari, datorită măsurilor aplicate şi respectării lor, nu am avut o răspândire comunitară a virusului. Este o mare victorie a noastră şi le mulţumesc tuturor locuitorilor pentru că au răspuns uniţi în faţa acestui necaz. Fără puterea lor, fără sacrificiile lor, astăzi puteam fi într-o situaţie extrem de gravă.

În acest context, fac un apel către toate societăţile comerciale, angajatori, distribuitori, firme de curierat etc. să-şi reia activitatea în regim normal în timpul cel mai scurt cu putinţă. Motivele lor de îngrijorare nu mai există şi putem să continuăm să ne facem treaba ca înainte.

În acelaşi timp, mesajul meu pentru locuitorii comunei este respectăm măsurilor transmise la nivel local şi prin ordonanţele militare guvernamentale. Insist pe acest lucru: faptul că am depăşit cu bine un moment critic nu trebuie să însemne o relaxare a precauţiilor, pentru că riscăm să ne întoarcem de unde am plecat. Ar fi dramatic.

Le mulţumesc tuturor celor care au stat şi stau permanent lângă noi în această bătălie, fără să cârtească: medici, farmacişti, preoţi, vânzători etc. Mulţumesc DSP, Poliţiei şi Jandarmeriei pentru sprijinul prompt.

Efortul nostru împreună trebuie să meargă mai departe şi sunt convins că veştile bune vor veni în continuare”, se arată într-un comunicat de presă a Primăriei Corbii Mari.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști