"Mofturile lui Nenea Iancu", premiera lunii aprilie, la Teatrul Tony Bulandra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Mofturile lui Nenea Iancu", premiera lunii aprilie, la Teatrul Tony Bulandra

"Mofturile lui Nenea Iancu" este premiera lunii aprilie, la Teatrul Tony Bulandra. Piesa va avea loc duminică, 9 aprilie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra.

Umorul, ironia sorţii, comicul de situaţie şi de caracter, hazul de necaz – pe toţi aceşti „promotori” ai râsului i-a folosit Caragiale cu dibăcie în tot ceea ce a scris. Un spectacol mozaic, bazat pe texte cunoscute încă din şcoala primară, care educă şi amuză deopotrivă, cu personaje incredibil de actuale. 

Ele îşi savurează parcă propriile „rateuri”, pentru care aşteaptă o urmă de compătimire şi implicitul efect comic. Pe scurt, le place să facă spectacol! Mofturi, dom'le! 

În distribuţia spectacolului îi veţi regăsi, cu mic cu mare, aproape pe toţi actorii Teatrului Tony Bulandra, şi angajaţi şi colaboratori permanenţi: Delia Lazăr, Ioana Farcaş, Antonia Ionescu, Maria Nicola, Ana Maria Cucută, Camelia Varga, Monalisa Toncu, Corneliu Jipa, Ştefan Ştefănescu, Mircea Silaghi, Radu Câmpean, Cristian Olaru, Alexandru Năstase.  

Viziunea asupra spectacolului este cea a unui carusel de întâmplări, de obiecte, de tipologii, de dorinţe, de situaţii, de muchii de situaţie – specific caragialiene, acolo unde totul este tragic, dar nimic atât de tragic încât să nu poată fi privit cu ironie. 

Tristeţile nu-şi au locul, atunci când priveşti cu detaşare amuzată noianul de întâmplări care se sublimează într-un hohot de râs. La finalul zilei, ai mai trăit o zi şi ce ar fi însemnat ea, fără niscaiva mofturi?!

Noi vă propunem să vă răsfăţaţi cu teatru, la teatrul nostru!

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie