Meseria, brăţară de aur la Dragomireşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orfevrăria i-a vrăjit pe copiii din Dragomireşti

15 adolescenţi din comună învaţă împletiturile din răchită şi să graveze metalele. Lucrările copiilor vor fi expuse în luna septembrie, în cadrul Zilelor oraşului Târgovişte. Micii artişti vor face şi o demonstraţie de pricepere şi răbdare pentru miile de vizitatori ai Târgului Meşterilor Populari.

Directorul Căminului Cultural Dragomireşti, Viorel Marinoiu, a găsit o soluţie eficientă de a-i apropia pe tinerii din comună de meseriile populare. A pus în practică proiectul „Meşteşugurile tradiţionale, punte de legătură între vechi şi nou”. Finaţarea este asigurată de Primăria Dragomireşti şi Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa. „Am deschis două ateliere. Unul de împletituri, coordonat de meşterul Constantin Prodan, şi celălalt de orfevrărie – unde adolescenţii sunt iniţiaţi de maestrul Grigore Marian. La sfârşitul ciclului de pregătire, cu obiectele confecţionate de copii, vom deschide o expoziţie în cadrul Zilelor oraşului Târgovişte”, spune Viorel Marinoiu.

Istoria Târgoviştei, incrustată pe metal


Planurile nu se opresc aici. Tinerii şi instructorii lor vor participa şi la Târgul Meşterilor Populari de la Sibiu. Maestrul orfevrier Grigore Marian este mândru de discipolii săi. Îi iniţiază pe elevi în tainele cizelării metalului, cea mai uşoară etapă a acestui meşteşug. „Este o fază de ornamentare a obiectelor, de gravare, de ţinuire a pietrelor preţioase. Proiectul l-am demarat în luna martie. Au fost aleşi copiii dispuşi să înveţe această meserie. Începutul a fost greu, dar mergem înainte”, precizează Grigore Marian. Meşterul vrea să le demonstreze elevilor săi nu doar că din practicarea acestei meserii se pot câştiga bani frumoşi, ci şi că reprezintă un mod plăcut de a-ţi petrece timpul liber.

„Avem aşa de multă istorie în oraşul Târgovişte, încât copiii au subiecte de lucru. Pot compune atâtea imagini pe această temă”, completează maestrul. Adolescenţii erau fascinaţi de ceea ce au descoperit. Lucrau cu dalta atent, respectând întrutotul indicaţiile. „Nu este nici greu, nici uşor. Trebuie să ai răbdare, să-ţi placă. La împletituri mi s-a părut mai simplu. Aici, este însă mai frumos. Ai nevoie de mai multă precizie şi atenţie”, spune Alexandru, 14 ani.

Atelierele vor fi reeditate anul viitor


Din colţul celălalt al mesei, Cristian, de 15 ani, ne-a mărturisit că şi-ar dori să stăpânească tainele orfevrăriei. „Mă zbat să învăţ cât mai multe. Nu ştiu dacă voi putea să fac o carieră. O să văd cum mă descurc mai departe”.

Optimismul vârstei a adus în atelierele organizate la Dragomireşti mulţi copii, dar, văzând că nu este atât de simplu să modelezi răchita sau să dai viaţă metalului, au renunţat. Doar 15 elevi au mers până la capăt. „Cu toţii sunt fericiţi, mulţumiţi că au reuşit să pătrundă aceste meşteşuguri. De-abia aşteaptă expoziţia-atelier de la Târgovişte, care se organizează de Sfânta Marie Mică, în luna septembrie. Anul viitor, vom reedita acest proiect”, concluzionează Viorel Marinoiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor