Mesajul ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, cu ocazia deschiderii anului şcolar 2013-2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala trebuie să fie un catalizator al întâlnirii, al exersării virtuţii, al formării pentru viaţă

Deschiderea noului an şcolar aduce, de fiecare dată, atât pentru elevi şi părinţi, cât şi pentru profesori, bucuria începutului, a înnoirii vieţii. "Educaţia este o operă umană indispensabilă Bisericii", spun reprezentanţii Bisericii şi tocmai de aceea, ÎPS Nifon a ţinut să le ureze elevilor un început de an şcolar bun.

"Prin intermediul cunoaşterii aprofundăm sensul vieţii noastre, ne apropiem de Dumnezeu şi de semenii noştri, mergem pe drumul desăvârşirii, devenind utili nouă înşine şi comunităţii în care trăim.

Biserica a apreciat educaţia ca un mijloc de progres duhovnicesc, cultural şi social, încă de la început, încurajând studiul, cercetarea şi cunoaşterea. De aceea, numeroase biserici şi mânăstiri au fost adevărate forţe educaţionale şi culturale, răspândind lumina cunoaşterii cu puterea Evangheliei lui Hristos. 

Acesta este şi motivul pentru care primele şcoli, ca, de altfel, şi primele cărţi, au apărut în Biserică, prin mijlocirea şi strădania slujitorilor ei, clerici, ori laici, iar, învăţământul gratuit, public şi modern este o achiziţie istorică creştină.

Istoria naţiunii noastre, române şi creştine, este plină de exemple de Ierarhi luminaţi, preoţi sau călugări, care au considerat că a răspândi lumina cunoaşterii, ca reflectare a luminii, pururea neapuse, dumnezeieşti, este o datorie spirituală, culturală şi naţională, de seamă. În acest sens, vă sunt, cu siguranţă, cunoscute nume, precum cele ale mitropoliţilor Varlaam, Antim Ivireanul, Simion Ştefan şi Dosoftei, sau al Ieromonahului Macarie, care s-a îngrijit de tipărirea, la Târgovişte, a capodoperelor liturgice: Liturghierul, Octoihul şi Tetraevangheliarul, şi, desigur, al Diaconului Coresi. Limba română literară şi-a căpătat matricea ei specifică prin intermediul Bibliei de la Bucureşti, din anul 1688, care i-a oferit forma şi instrumentele lingvistice necesare unei ample şi viguroase dezvoltări ulterioare.

Şcoala trebuie să fie, de asemenea, un catalizator al întâlnirii, al exersării virtuţii, al formării pentru viaţă şi al deschiderii către adevăr, onestitate, respect şi dreptate. Fără o educaţie centrată pe valorile spirituale şi culturale, creştine şi româneşti, nu vom putea să păşim spre viitor cu speranţă şi încredere.

Alături de Biserica strămoşească, Şcoala este unul din fundamentele naţiunii române, care sprijină deschiderea creatoare către viitor, valorizarea optimă a trecutului şi maxima implicare în prezent, ca premize obligatorii şi necesare unei solide dezvoltări naţionale.

Dificultăţile prezentului, precum criza economică şi morală, migraţia, care produc separare şi lasă urme adânci în existenţa familiei creştine, sărăcia, îndepărtarea de Dumnezeu, materialismul, superficialitatea, dar şi, adesea, nefastele exemple ale celor de lângă noi, nu trebuie să ne descurajeze şi să ne frâneze avântul cunoaşterii, căci, împreună, clerici, profesori, părinţi şi factori sociali responsabili trebuie să contribuim la susţinerea speranţei în mai bine, la edificarea unei societăţi dominate de iubire, dreptate, pace şi prosperitate.

Acum, la început de an şcolar, rog pe Bunul Dumnezeu, Izvorul ştiinţei, al cunoaşterii şi al înţelepciunii, să vă dăruiască putere de muncă pentru a vă putea bucura de rodnice împliniri!

Cu arhiereşti binecuvântări,

†NIFON,

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT"

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul