Meci decisiv pentru câştigarea titlului şi în 2013. CSM Târgovişte întâlneşte astăzi Aradul, la baschet feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgoviştea a dus multe bătălii grele în acest sezon. Pe multe dintre ele le-a câştigat când nimeni nu mai credea, cum a fost cazul meciurilor cu “îngerii” din Kosice sau cu maşinăria de baschet de la Orenburg. De fiecare dată trupa lui Florin Nini părea picată definitiv, dar a avut puterea să găsească oigenul de care avea nevoie, să-l tragă adânc în piept, să se ridice şi să câştige.

Într-o situaţie similară se află şi acum CS Municipal. Cu o înfrângere suferită în primul joc şi cu o prestaţie nu tocmai convingătoare în meciul al doilea de la Târgovişte, echipa dâmboviţeană abordează jocurile de la Arad cu şansa a doua. 

CS Municipal Târgovişte nu a câştigat în acest sezon la Arad. Ce-i drept, elvele lui Florin Nini nu au jucat decât o singură dată în sala Victoria, restul confruntărilor disputându-se ori la Târgovişte, ori pe teren neutru, cum a fost cazul semifinalei din Cupa României. Scorul general al jocurilor directe dintre Arad şi Târgovişte în actuala stagiune este 3 - 2 în favoarea dâmboviţenceleor, dar în finală se pleacă de la 1-1. ICIM-ul a izbutit să dea lovitura în Sala Polivalentă chiar în prima confruntare, ceea ce le conferă ardelencelor o şansă în plus la cucerirea marelui trofeu. 

„Acum e 1-1. Nu am jucat prea bine în primul joc, am făcut o mulţime de greşeli în apărare. În al doilea meci am jucat mai bine, dar tot am făcut greşeli. Acum, vom învăţa şi vom juca mai bine. Ambele echipe se vor lupta pentru campionat, acest duel fiind un război al baschetului.”a declarat Kseniia Tikhonenko pentru site-ul de specialitate totalbaschet.ro.

Universitatea V. Goldiş ICIM Arad – CS Municipal Târgovişte, marţi, ora 19.45, Sala Victoria Arad.

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte