Masa rotundă, la Târgovişte: „Monumentele istorice aflate în patrimoniul privat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Centrul Vechi al Târgoviştei / Facebook: Centrul de Cercetare a Istoriei şi Patrimoniului Cultural Grigore Gafencu

Asociaţia Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România şi Universitatea „Valahia” din Târgovişte, prin intermediul Centrului de Cercetare a Istoriei şi Patrimoniului Cultural „Grigore Gafencu”, organizează în perioada 16-18 mai 2019 Masa Rotundă intitulată Monumentele aflate în patrimoniul privat din localităţile şi zonele istorice din România: protejare, conservare, restaurare, valorificare.

Dezbaterea din cadrul mesei rotunde, care va fi găzduită de Universitatea „Valahia” din Târgovişte, în cadrul Institutului de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică Multidisciplinară din strada Aleea Sinaia, nr. 13, va fi structurată pe câteva secţiuni care sunt menite să integreze cât mai multe dintre particularităţile monumentelor istorice aflate în proprietate privată, precum ar fi legislaţia şi normele de întreţinere, dialogul şi cooperarea dintre autorităţi şi proprietarii de patrimoniu, conservarea şi restaurarea monumentelor private, accesarea de fonduri necesare pentru restaurare, muzeificarea şi punerea în valoare a acestora, educaţia pentru patrimoniu şi mediatizarea, clasarea monumentelor istorice, sancţiuni şi penalităţi pentru încălcarea legislaţiei monumentelor istorice. 

Masa rotundă îşi propune să aducă în atenţie şi un studiu de caz, acela la poate celei mai importante locuinţe de patrimoniu din Târgovişte din perioada Belle Epoque, Casa Lazăr Petrescu, aparţinând mai multor generaţii de intelectuali şi primari ai Târgoviştei, la manifestare anunţându-şi prezenţa şi moştenitoare şi proprietara acesteia. Se are în vedere şi o vizită la această frumoasă casă târgovişteană.

În concepţia organizatorilor acestei manifestări nu toate localităţile istorice din România se confruntă cu aceleaşi probleme şi, desigur, unele au reuşit într-o mai mare măsură să identifice soluţii pentru a le rezolva. 

Există deja o serie de reuşite, mai cu seamă în Transilvania, care arată avantajele unei abordări comune autorităţi - proprietari de monumente istorice. De aceea, ne propunem să încurajăm schimbul de vederi, de bune practici, dialogul menit să transfere cunoaştere şi modalităţi de rezolvare a problemelor cu care se confruntă localităţile istorice.

Manifestarea este organizată de Asociaţia Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România, cu sprijinul membrilor săi, împreună cu Universitatea „Valahia” din Târgovişte, gazda manifestării, şi Centrul de Cercetare a Istoriei şi Patrimoniului Cultural „Grigore Gafencu”. 

Masa rotundă va fi structurată pe câteva secţiuni ce se degajă din temele mari enunţate mai sus, precum legislaţie şi norme de întreţinere, dialogul şi cooperarea, întreţinerea-conservarea-restaurarea, accesarea de fonduri pentru restaurare, muzeificarea şi punerea în valoare, clasarea monumentelor istorice, sancţiuni, educaţia pentru patrimoniu şi mediatizarea.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE