Marş pentru viaţă, sâmbătă, la Targoviste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, chiar de Buna Vestire, la Târgovişte, Asociaţia Studenţi pentru Viaţă, Asociaţia Pro Vita Târgovişte şi A.S.C.O.R., împreună cu Arhiepiscopia Târgoviştei, vor organiza Marşul pentru viaţă, sub genericul Ajută Mama şi Copilul! Ei depind de tine!

La acesta vor participa peste o mie de tineri, elevi din Târgovişte, studenţi ai Universităţii Valahia din Târgovişte, membri ai comitetelor de tineret parohial de la parohii din cele cinci protoierii ale Arhiepiscopiei noastre. 

Marşul va începe la ora 15,00, pe platoul din faţa Prefecturii (Piaţa Tricolorului) şi va trece prin centrul oraşului, finalizându-se în Catedrala Mitropolitană cu un moment de rugăciune. 

Marşul pentru viaţă, aflat la cea de-a şaptea ediţie naţională va avea loc în peste 285 de localităţi din România şi Republica Moldova, conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 9 februarie.

Marşul pentru viaţă reprezintă una dintre cele mai importante iniţiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societăţii contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, ţara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce priveşte numărul de avorturi raportat la populaţia existentă (116,5%). 

"Potrivit învăţăturii creştine, viaţa este darul lui Dumnezeu faţă de oameni care trebuie preţuit şi protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei fiinţe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Omul se bucură de viaţă şi de puterea vieţii; are dreptul la viaţă, dar şi responsabilitatea de a respecta această viaţă, de a o apăra în orice împrejurare, ştiind că, în existenţa istorică în trup, omul îşi pregăteşte participarea la Împărăţia lui Dumnezeu", se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Târgovişte.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică