LUCRARE CU PROBLEME: Podul de piatră de la Potlogi, în pericol de prăbuşire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean spune că a cerut constructorului să refacă lucrările şi i-a oprit şi garanţia de 300.000 de lei. Pragul de fund al podului de la Potlogi a plecat… pe Argeş în jos, punând în pericol de prăbuşire o investiţie de două milioane de euro, inaugurată cu nici doi ani în urmă.

Podul peste râul Argeş de la Potlogi a fost realizat, cum spunea preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, la inaugurarea din 15 august 2009, într-un timp record, respectiv 8 luni. Acum, ar putea adăuga fără teama că va greşi că investiţia a fost clătinată serios de viituri tot în... timp record. În mai puţin de doi ani de la darea în folosinţă a podului, pragul de fund este distrus.

Câteva sute de mii de lei s-au dus deja pe apa Argeşului, iar întreaga investiţie, care a depăşit două milioane de euro, este pusă în pericol. O singură viitură a fost suficientă pentru a urni din loc întregul sistem hidrotehnic al podului, care face legătura între judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Argeş. 

Situaţia de la Potlogi a fost ridicată şi în plenul Consiliului Judeţean. Consilierul Naie Victor a cerut lămuriri cu privire la motivele care au dus la transformarea lucrării în „piese de domino” şi tragerea la răspundere a constructorului.

„Trebuie avut în vedere şi faptul că apa bălteşte permanent pe acest pod, ceea ce nu este normal şi ar putea atrage alte pagube”, susţine Naie Victor. 

Este în pericol şi reţeaua de înaltă tensiune


Preşedintele Florin Popescu spune că deja a dispus primele măsuri. „Constructorul mai are de primit de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa garanţia de 300.000 de lei şi nu îşi va lua banii decât după ce remediază ceea ce s-a stricat. Nu i-am achitat nici ultima factură. A făcut treabă proastă şi nu-şi primeşte banii! Clar”, afirmă Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Oamenii din Potlogi se miră şi ei de „trăinicia” obiectivului . „Primul pod, construit prin 1968, a fost distrus parţial în 2005. Ăsta, cum a umflat Argeşul un pic, s-a şi deschiolat. Păcat de banii băgaţi”, spun sătenii.

Primarul comunei Potlogi, Nicolae Catrina, ne-a declarat că trebuie să se intervină rapid. Apele Argeşului „rod” malurile, iar în momentul de faţă este pusă în pericol şi reţeaua electrică de înaltă tensiune. Un stâlp se găseşte la mai puţin de trei metri de undele râului.

„Am sesizat factorii responsabili despre această situaţie. Aşteptăm să se intervină, până nu va fi prea târziu”, susţine Nicolae Catrina.

Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii firmei constructoare nu au puttu fi contactaţi.

Dublă finanţare

Investiţia a făcut obiectul proiectului “Reabilitarea podului de la Potlogi”, derulat prin Programul PHARE 2004-2006 Coeziune Economică şi Socială, Măsuri împotriva dezastrelor provocate de inundaţii. Valoarea totală s-a ridicat la 2.110.487 euro, din care  919.685 euro reprezintă fonduri europene nerambursabile şi 1.190.802 euro a constituit contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani