Leonardo Arsene, medaliat cu bronz la Campionatul Naţional de cadeţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leonardo Arsene, medaliat cu bronz la Campionatul Naţional de cadeţi

Pugiliştii Clubului Sportiv Târgovişte continuă să adune rezultate importante la competiţiile din acest an. Ultimul boxer al clubului nostru care a obţinut o clasare pe podium a fost Leonardo Arsene.

Tânărul pugilist, antrenat de Gheorghe şi Alexandru Stan, a cucerit medalia de bronz la Campionatul Naţional pentru cadeţi, găzduit de oraşul Satu Mare, la sfârşitul săptămânii trecute. Pugilistul clubului nostru s-a situat pe locul 3 în limitele categoriei 80 de kilograme. 

Bronzul obţinut de Arsene la Naţionalele de cadeţi a adus multă bucurie în rândul staff-ului tehnic al secţiei de box de la CS Târgovişte. 

“Încă o dată se vede că secţia de box a clubului nostru îşi respectă valoarea. După cum se vede pugiliştii noştrii au urcat pe podium la toate Campionatelor Naţionale din acest an. După ce am urcat pe podium la Naţionalele de juniori şi tineret, săptămâna trecută am făcut acest lucru şi la cele de cadeţi. Leonardo Arsene a urcat pe podiumul de premiere după ce a boxat foarte bine. Lupta pentru medalii a fost accerbă la Satu Mare, dar sportivul nostru s-a comportat exemplar, iar în lupta pentru medalii a devenit învingător. Este un copil bun care va avea multe de spus în viitorul apropiat. A muncit mult în ultima perioadă pentru a ajunge atât de sus”, a declarat Gheorghe Stan pentru cstargoviste.ro

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări