La Complexul Turistic de Nataţie se pregătesc noi investiţii. Edil: „Putem să spunem că vom avea o bază sportivă foarte modernă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Turistic de Nataţie din Târgovişte e „pe val“. Administraţia locală a programat noi investiţii la acest obiectiv realizat cu fonduri europene. Primarul Târgoviştei, Cristian Stan, spune că în perioada următoare intenţionează să realizeze noi investiţii, atât în zona de ştranduri, cât şi în cea a bazinului acoperit de dimensiuni olimpice.

Cu bani exclusiv de la bugetul local, în cel mai scurt timp, se vor mai achiziţiona o serie de tobogane pentru copii, block-start-uri, o tabelă electronică de afişaj.

Potrivit primarului Cristian Stan, cu bani de la bugetul local, în cel mai scurt timp, se vor mai achiziţiona la Complexul Turistic de Nataţie o serie de tobogane pentru copii, block-start-uri, precum şi o tabelă electronică de afişaj, acestea din urmă fiind extrem de importante în contextul în care se doreşte ca în viitorul apropiat Târgoviştea să găzduiască mai multe competiţii de înot şi de polo feminin, care vor atrage mii de turişti în municipiul reşedinţă de judeţ.

„Cu toate aceste investiţii, putem să spunem că vom avea o bază sportivă foarte modernă, capabilă să găzduiască concursuri de cel mai înalt nivel. Complexul Turistic de Nataţie reprezintă, după cum îi spune şi numele, o atracţie turistică, de aceea vrem ca această bază să poată găzdui concursuri de cel mai înalt nivel, la fiecare concurs putem avea mii de oameni în Târgovişte şi aceasta este menirea unui Complex Turistic, indiferent că este de nataţie sau de altă natură", spune edilul.

"Vrem să găzduim Cupa României la polo feminin la Complexul Turistic de Nataţie"

"Vrem să găzduim Cupa României la polo feminin, cred că este important pentru Târgovişte să se audă de Complexul Turistic de Naţaţie, să se vorbească cât mai mult de acest Complex, să se vorbească despre o investiţie importantă şi o investiţie care, în pofida clevetitorilor, se dovedeşte a fi foarte utilă şi foarte apreciată atât de către târgovişteni, cât şi de cei care sunt implicaţi în zona înotului, polo-ului. Mă bucur extraordinar de mult şi sunt convins că toţi târgoviştenii de bună credinţă se bucură de acest lucru", a mai spus Cristian Stan.

Edilul speră ca acest obiectiv să fie unul dintre motoarele de dezvoltare turistică a oraşului.

"Târgoviştea trebuie să crească prin turism, Târgoviştea trebuie să-şi promoveze obiectivele importante pe care le are şi mă bucur că, iată, reuşim împreună să creăm la Târgovişte un pol de performanţă în zona nataţiei. Are aşa un caracter inedit, Târgoviştea nu are o tradiţie în această zonă, dar beneficiind de acest bazin olimpic de înot putem să devenim într-o perioadă nu foarte lungă un reper în nataţie, polo şi aşa mai departe", adaugă primarul.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare