ÎPS Nifon l-a întronizat pe primul mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acestă ceremonie a fost precedată, sâmbătă, 29 aprilie 2017, de cel de al 81 - lea Congres al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române al S.U.A

În Duminica Mironosiţelor, 30 aprilie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, în calitate de Exarh patriarhal şi conducător al delegaţiei Patriarhiei Române, a întronizat, în Catedrala Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din Chicago (S.U.A.), după oficierea Sfintei Liturghii, pe I.P.S. Părinte Nicolae Condrea ca Mitropolit al nou înfiinţatei Mitropolii Ortodoxe Române a celor două Americi.

În cuvântul său, Înaltpreasfinţia Sa a transmis cuvântul de binecuvântare al Întâistătătorului Bisericii noastre, arătând că ridicarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi la rangul de mitropolie reprezintă o necesitate misionară contemporană în dinamica diasporei.

   

Din delegaţie au făcut parte: Pc. Pr. Michael TIŢA, Consilier Patriarhal, Pc. Pr. Ionuţ GHIBANU, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei şi Pc. Diacon Florin SANDU de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

   

La eveniment, a participat şi Excelenţa Sa, domnul George MAIOR, Ambasadorul României în S.U.A., cu care Înaltpreasfinţia Sa a discutat pe teme ce privesc diaspora ortodoxă americană. De asemenea, au participat şi consulii generali ai României de la Chicago şi Toronto, alţi Ierarhi ortodocşi şi foarte mulţi credincioşi din diaspora americană.

   

Acestă ceremonie a fost precedată, sâmbătă, 29 aprilie 2017, de cel de al 81 - lea Congres al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române al S.U.A. la care au participat preoţi şi delegaţi ai parohiilor şi mânăstirilor din S.U.A. şi de săvârşirea Sfintei Liturghii, a Te Deum-ului şi Parastasului pentru clericii români care au slujit Ortodoxia în America, trecuţi la cele veşnice.

   

Precizăm că, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON va participa, în calitate de conducător al delegaţiei Patriarhiei Române, la Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din Canada şi la întronizarea P.S. Episcop Ioan ca titular al nou înfiinţatei Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, la finalul acestei săptămâni, la Montreal.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online