Intrarea în Liceul „Voievodul Mircea”, lovită de... ghiulele ale nepăsării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intrarea principală în incinta Liceului „Voievodul Mircea” Târgovişte nu este deloc îmbietoare pentru străini. Clădirea care adăposteşte postul de pază şi control acces avea un aspect interesant, un amestec între modern şi arhitectura veche muntenească.

Imobilul a ieşit însă din iarnă şifonat rău de tot. Acoperişul din şiţă e plin de găuri. Pe alocuri, chiar s-a prăbuşit. Până acum, nu s-a simţit că cineva ar vrea să-l repare.

Situaţia o cunoaşte şi şefa Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, instituţie aflată la câteva aruncături de băţ de locul cu pricina. Prof. Elena Manolescu ne-a spus că problema ar trebui rezolvată de administraţia şcolii.

Acelaşi lucru l-a susţinut şi viceprimarul Târgoviştei, prof. Honorius Moţoc.

Situaţia se remediază în două săptămâni

„Normal, pentru toate lucrările Primăria dă bani, dar, în cazul de faţă, s-ar fi putut remedia problema şi fără intervenţia noastră. O să trimit însă pe cineva să vadă despre ce este vorba şi ce trebuie făcut”, afirmă Honorius Moţoc.

Liceul „Voievodul Mircea” este prins într-un program de modernizare cu fonduri europene, care va include consolidarea, reabilitarea şi modernizarea Corpului 3 al unităţii de învăţământ, reabilitarea sălii de sport, reabilitarea terenului de sport existent şi realizare lucrări de îmbunătăţire a mediului prin plantarea de copaci şi arbuşti.

Lucrările vor demara în această vară şi trebuie să fie finalizate în 16 luni. Valoarea investiţiei depăşeşte 4,8 milioane de lei. „Legat de acoperişul clădirii de la poartă, suntem în tratative cu Primăria. În maximum două săptămâni, problema se va rezolva.

Demersurile au fost făcute în urmă cu o lună de zile, dar nu au fost duse la bun sfârşit întrucât administratorul este internat în spital”, precizează prof. Mioara Aldescu, directorul Liceului „Voievodul Mircea” Târgovişte.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare