Intrare liberă la muzeele din cadrul Curţii Domneşti, de 1 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte organizează sărbătorea de Ziua Naţională a României printr-o incursiune în istoria judeţului Dâmboviţa.

Astfel, de 1 decembrie, accesul la muzeele din Târgovişte, aflate în administrarea instituţiei şi la Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi este gratuit.

Ca în fiecare an, programul special de vizitare al muzeelor pentru 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, este următorul: 

•        Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte

Deschis în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30. În data de 1 decembrie 2019 intrarea va fi liberă.

•        Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti

Deschis în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30. În data de 1 decembrie 2019 intrarea va fi liberă.

•        Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni

Deschis în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 08.00 – 16.00, ultimul vizitator intră la ora 15.30. În data de 1 decembrie 2019 intrarea va fi liberă.

•        Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic

Deschis în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 08.00 – 16.00, ultimul vizitator intră la ora 15.30. În data de 1 decembrie 2019 intrarea va fi liberă.

•        Muzeul de Istorie

Deschis în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 08.00 – 16.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30. În data de 1 decembrie 2019 intrarea va fi liberă.

•        Muzeul ”Casa Romanţei”

Deschis în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 08.00 – 16.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30. În data de 1 decembrie 2019 intrarea va fi liberă.

•        Muzeul de Artă

Deschis în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 08.00 – 16.00, ultimul vizitator intră la ora 15.30. În data de 1 decembrie 2019 intrarea va fi liberă.

•        Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”

Deschisă în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 08.00 – 16.00, ultimul vizitator intră la ora 15.30. În data de 1 decembrie 2019 intrarea va fi liberă.

•        Muzeul ”Vasile Blendea”

Deschis în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 08.00 – 16.00, ultimul vizitator intră la ora 15.30. În data de 1 decembrie 2019 intrarea va fi liberă.

•        Expoziţia "Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri "Ferdinand I" la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România"

Deschisă în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 08.00 – 16.00, ultimul vizitator intră la ora 15.30. În data de 1 decembrie 2019 intrarea va fi liberă.

•        Peştera Ialomiţei 

Deschisă în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30;

•        Ansamblul Brâncovenesc Potlogi

Deschis în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2019, între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30. În data de 1 decembrie 2019 intrarea va fi liberă.

Mai multe pentru tine:
O convorbire telefonică tensionată și un eluziv Premiu Nobel pentru Pace. Cum s-a destrămat relația dintre Trump și Modi
Cheltuieli record în administrație. Deficitul bugetar crește, analiștii avertizează asupra impactului austerității
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste